Patru explozii ar fi avut loc în apropierea satului Vărăncău, aflat în partea stângă a Nistrului

0
2614

Presa de la Chișinău preia relatări media din regiunea transnistreană care vorbesc despre explozii ce ar fi avut loc în raionul Rîbnița în cursul nopții de 6 spre 7 mai, informează Europa Liberă.

Potrivit surselor citate, așa-zisul minister de interne din regiunea transnistreană a anunțat că patru explozii ar fi avut loc în apropierea satului Vărăncău din raionul Rîbnița (a nu se confunda cu satul Vărăncău din raionul Soroca), la mică distanță de un fost aerodrom. Ar fi fost vorba de dispozitive explozive lansate de o dronă în seara zilei de 6 mai, prima oară în jurul orei 21:40, a doua oară o oră mai târziu.

O televiziune locală de la Tiraspol a postat pe Telegram imagini de la locul incidentului puse la dispoziție de așa-numitul minister de interne din reiunea transnistreană. Aceleași surse citate de presa de la Chișinău susțin că ar fi fost vorba de un al doilea presupus atac în apropierea satului Vărăncău, primul fiind înregistrat pe 5 mai, la ora 22:20, când două dispozitive explozive ar fi fost lansate tot de pe o dronă. Nu au fost înregistrat victime.

Aceste presupuse atacuri vin după o serie de explozii neelucidate care au avut loc recent în regiunea transnistreană, și care au contribuit la creșterea tensiunilor în zonă, dat fiind războiul purtat de Rusia în Ucraina învecinată.

SURSA: Europa Liberă


Articolul precedentAstăzi în fața Cetății Soroca, sunteți invitați să observați prin telescoape soarele, luna, stelele, și alte corpuri cerești
Articolul următorCe se va întâmpla mâine la Soroca?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.