Oraşul Soroca (re)devine municipiu!

0
238

În şedinţa Parlamentului din 3 noiembrie majoritatea deputaţilor au adoptat în lectură finală modificările la Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi la Legea privind finanțele publice locale, iar oraşul Soroca a fost inclus, alături de Cahul, Orhei, Ungheni, Hâncesti, Edineț, Ceadâr Lunga și Strășeni, în lista noilor municipii. Schimbarea a fost motivată prin crearea condițiilor mai bune de dezvoltare socio-economică a acestor localităţi.

“Este un lucru bun şi va aduce multe beneficii pentru locuitorii oraşului, adică a municipiului Soroca, ne-a declarat Victor Său, primarul oraşului Soroca. În primul rând, vreau să văd decizia finală care va fi publicată în Monitorul Oficial pentru a şti ce propuneri şi modificări au fost acceptate. Această schimbare ar trebui să aducă defalcări suplimentare din impozitul pe venit al angajaţilor din Soroca la bugetul local, dar deocamdată a rămas la cota de 20%. Noi în bugetul pe 2017 am preconizat defalcări duble, iar Guvernul a promis că la aceste oraşe al căror statut a fost schimbat ar fi posibil să rămână cele 40%. Legea privind atribuirea statutului de municipiu este primul pas, dar mai este de lucru. Eforturi pentru revenirea la municipiu au fost depuse încă de când statutul municipiului Soroca a fost schimbat în oraş fără a fi consultaţi sorocenii. Am început acest proces din 2007 împreună cu alte trei oraşe — Cahul, Orhei şi Ungheni, când am semnat o adresare comună către fostul preşedinte al republicii, Vladimir Voronin. Însă nu am fost susţinuţi de Guvernul comunist şi Parlamentul cu majoritatea tot din partea Partidului Comuniştilor. Sper că şi ei au participat la votare şi au schimbat lucrurile”, afirmă edilul.

Elena Bodnarenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ne-a spus că fracţiunea comuniştilor nu doar a susţinut modificarea legii, dar a şi venit cu această iniţiativă în legislativ. “Vreau să reamintesc că înainte de alegerile din 2014 administraţiile a patru oraşe s-au adresat Parlamentului Republicii, iar deputaţii au aprobat în prima lectură proiectul de lege. Modificarea a fost anume că la capitolul municipii, după denumirile Chişinău şi Bălţi, au mai fost introduse patru denumiri, inclusiv şi Soroca. Proiectul de lege însă nu a propus alte modificări. Dar proiectul votat acum a fost iniţiat de deputaţii comunişti Vladimir Voronin, Inna Şupac şi Elena Bodnarenco. Totodată, mai avem de lucru la schimbarea împuternicirilor şi a formulei de finanţare a acestor localităţi. Ceea ce s-a făcut este un lucru bun şi eu vreau să mulţumesc prin intermediul ziarului “Observatorul de Nord” tuturor celor care au contribuit la pregătirea şi aprobarea proiectului dat, care a fost susţinut cu 55 de voturi”.

Amintim că Soroca a mai deţinut statutul de municipiu în perioada 1998-2003, dar după realizarea reformei administrativ-teritoriale din 2003 de către guvernarea comunistă judeţul Soroca a devenit raion, iar municipiul Soroca — oraş.


Articolul precedentEmisiunea „Observatorul” – Rezultatele alegerilor prezidențiale
Articolul următorTrei “morţi”, patru “răniţi” şi “o persoană pierdută fără veste” – rezultatele alegerilor din 30 octombrie
Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.