Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), invită jurnaliștii din presa locală și națională să participe la o instruire în domeniul legislației mass-media.
Subiectele de discuție:
-
Dreptul de acces la informațiile de interes public (modalitatea de exercitare a acestui drept, condițiile de formă și de conținut ale solicitărilor de informație, refuzurile abuzive ale furnizorilor de informație, remedii legale, problematici actuale);
-
Protecția datelor cu caracter personal (interesul public vs. datele cu caracter personal, reguli și excepții).
Cine poate participa?Jurnaliști din presa scrisă, online, TV și radio. Toți cei interesați sunt rugați să depună CV-ul la adresa de email info@ijc.md.
Data limită pentru depunerea CV-ului – 30 septembrie 2020.
Notă La instruire vor participa și un grup de avocați, selectați prin concurs de către CRJM, care își fortifică cunoștințele în domeniul legislației mass-media, acest format facilitând stabilirea punților pentru viitoarele parteneriate dintre reprezentanții ambelor bresle.
Când și unde?
Sesiunea de instruire va avea loc în zilele 2-3 octombrie, în Chișinău. Detaliile adiționale privind locația vor fi comunicate participanților prin e-mail.
Important!
-
Participanților din afara mun. Chișinăului le vor fi rambursate cheltuielile pentru transport.
-
Instruirea va fi desfășurată în limba română.
-
Numărul de locuri disponibile este limitat.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon +373 60 394 691 sau adresa de e-mail legalconsultancy.ijc@gmail.com.
Instruirea va fi desfășurată de CJI și CRJM în cadrul proiectelor „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), implementat de Internews în Moldova, finanțat de USAID și UK Aid, și „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat de CRJM și finanțat de Suedia.
În procesul de selecție, CJI nu discriminează direct sau indirect candidatul/candidata pe criterii de sex, vârstă, apartenență națională, rasă, etnie, religie, viziuni politice, orientare sexuală, origine/statut social etc. Se va ține cont doar de competențele profesionale ale candidaților. CJI oferă șanse egale tuturor, dosarele fiind analizate obiectiv și cu asigurarea deplinei confidențialități.
SURSA: media-azi.md