O inițiativă a deputatului sorocean, Elena Bodnarenco, ar putea tăia din „elanul” pescarilor

0
813

  Proiectul de lege care prevede majorarea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin pescuit, comercializare, posesiune şi export ilicit sau prin nimicire a resurselor biologice acvatice în obiectivele acvatice piscicole a fost votat, în prima lectură, de 91 deputați ai parlamentului Republicii Moldova.

  Apropo, inițiativa legislativă a fost înaintată de președinta Comisiei mediu și dezvoltare regională, deputata Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Elena Bodnarenco. Autoarea proiectului argumentează că scopul acestuia este de a înăspri răspunderea pentru încălcarea legislației de mediu. Deputata invocă faptul că peștii prinși prin pescuit ilegal, inclusiv  speciile rare din Cartea Roșie, în permanență pot fi găsite pe piețele municipale.

Despăgubirile care urmează să fie achitate, pentru fiecare exemplar, indiferent de mărimea acestuia variază între 1500 și 15 000 de lei. Vă reamintim că, în prezent, despăgubirile pentru prejudiciul cauzat resurselor biologice acvatice variază de la 50 până la 5000 de lei.

 

Articolul precedentS-a pornit tăvălugul? Cel puțin două biserici din RM nu-l mai pomenesc pe Patriarhul Kiril în timpul serviciilor divine
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: Focul se stinge, dar prostia omenească NU!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.