Apicultura nu este doar o meserie, ci o adevărată moștenire de familie pentru cei care cresc albinele cu dragoste și respect. De-a lungul a trei generații, pentru dinastia Buga din satul Hăsnășenii Mari, această îndeletnicire a fost transmisă ca un dar prețios, învățat prin muncă, răbdare și experiență.
E cunoscut faptul, că o singură albină produce în jur de 0,8 grame de miere pe parcursul întregii vieți. O colonie de albine poate produce între 15 și 30 de kilograme de miere pe an, în funcție de condițiile meteo, resursele de polen, nectar și sănătatea coloniei. De obicei o albină parcurge pe timpul vieții sale aproximativ 800 km, și colindă în jur de 1000 de flori, npentru a aduna doar un gram de nectar. O albină de vară trăiește între 35-40 de zile, deoarece muncește foarte mult, zburând de mii de ori după hrană. Cele din octombrie-noiembrie pot trăi până la 120-130 de zile, ieșind din iarnă și formând o nouă generație primăvara.
Albinele sunt cele mai eficiente și utile insecte pentru omenire și lume. Ele nu numai că ne fac viața mai ușoară, dar o fac mai frumoasă și mai dulce.
Am avut prilejul să cunosc povestea unui apicultor dedicat, care și-a început călătoria în lumea albinelor încă din copilărie, pentru a afla din tainele celei mai vechi meserii. Crescut într-o familie de apicultori, el a deprins această îndeletnicire de la tatăl și bunicul său,
păstrând tradiția vie.
Este despre Mihai Buga – un apicultor dedicat din satul Hăsnășenii Mari, un om care și-a dedicat viața albinelor. Cum a descoperit această pasiune? Care sunt provocările și bucuriile apiculturii? Și, mai ales, ce înseamnă să trăiești în armonie cu albinele? Aceste răspunsuri, vă îndemn să le aflați din interviul ce urmează.
– Domnul Mihai, cum ați descoperit pasiunea pentru apicultură?
– Am moștenit această pasiune de la părinții mei, în special de la tatăl meu. De la vârsta de 5 ani mergeam în prisacă, unde el lucra în colhoz și avea peste 200 de familii de albine.
Trebuia de muncit foarte mult, dar mie îmi dădea sarcini ușoare, cum ar fi să adun ceara sau să pun ramele de fagure. La doar vârsta de 10 ani, lucram deja singur și știam multe secrete,pe care alții nu le cunoșteau. După absolvirea școlii, am plecat în armată, iar după ce m-amcăsătorit, nu am mai venit des la albine. Tatăl meu mi-a dăruit 10 familii de albine și mi-a spus: „Cum ai să le îngrijești, așa o să le ai.” La început nu m-am ocupat de ele, iar tatăl meu nu a intervenit. Până să-mi dau seama, jumătate dintre ele s-au pierdut într-o vară. În al doilea an, tatăl meu a refuzat să mă ajute. Atunci am zis: „Lasă, că fac eu singur totul.” Și am reușit să refac patru familii. După ce am reușit, tatăl mi-a spus: „După cum văd eu, ai să te ții bine de apicultură. O să fii mai bun prisăcar ca mine.” Din 1984, am început să lucrez constant cu albinele, iar după moartea tatălui meu le-am înmulțit. Acum am peste 70 de
familii.
– De unde aveți stupii de albine și care ar fi cel mai potrivit loc pentru amplasarea lor, ca să nu prezinte pericol pentru ceilalți membri ai familiei?
– Am stupii de albine încă de la bunelul meu, și au peste 100 de ani. El a avut 10 familii de
albine, pe care le-a preluat apoi tatăl meu, iar acum eu le îngrijesc. În familia noastră stupii
se transmit din generație în generație și sunt făcuți din lemn rezistent, de calitate. Tatăl meu mi-a spus că lemnul folosit pentru stupi a fost adus din România, nu din Rusia. În Rusia, lemnul era transportat pe apă și era de calitate mai slabă, dar acesta, adus din Carpați, era mult mai bun. În trecut, stupii mei erau lângă poartă, dar nepoții mei se temeau să vină la mine, deoarece veneau parfumați, iar albinele îi atacau. A trebuit să mut stupii mai departe ca să nu îi sperii.
– Cum gestionați problema bolilor și a dăunătorilor albinelor?
– Tratez bolile cu medicamente speciale din farmacii, dar și cu remedii pe bază de plante.
Încerc mereu să înțeleg albinele și să previn problemele. Alți apicultori din satele vecine mă
invită să-i ajut cu albinele și tratarea bolilor. Îmi amintesc că tatăl meu îmi spunea că, pe vremea colhozului, a apărut „păduchele albinelor”, iar la început nimeni nu știa cum să-l combată. A fost o perioadă dificilă.
– Știm prea bine, că munca de apicultor nu este deloc ușoară, confruntându-se adeseori cu probleme majore. Există riscuri, când frigul afectează serios stupii, estimând pierderi din populația de albine. Ați avut astfel de pierderi și cum ați reușit să depășiți aceste dificultăți?
– Nu am avut pierderi mari. Da, un mic procent dintre albine moare, dar este ceva normal.
După moartea tatălui meu, am pierdut aproximativ 15 familii, dar cred că totul depinde de
apicultor. Dacă nu lucrezi corect, pierderile sunt inevitabile.
– Ce echipamente sunt necesare pentru un apicultor?
– Un apicultor trebuie să aibă echipament de protecție: o mască specială, un halat, cuțite
speciale pentru lucrul cu fagurii și un afumător. Dar cel mai important este să știi cum să le
folosești. Poți avea toate instrumentele, dar dacă nu știi cum să le utilizezi, nu îți vor fi de
folos.
– Ce credeți despre apicultura ecologică? Conform anumitor biologi, dispariția albinelor ar face ca culturile de fructe și legume să nu mai fie polenizate și ulterior să dispară definitiv. Cum ajută albinele la menținerea unui echilibru ecologic și la promovarea unui mediu mai sănătos?
– Dacă nu ar exista albine, nu am avea producție bună de fructe, iar florile nu ar fi la fel de
frumoase și atrăgătoare. Albina lucrează pe mii de flori, colectând nectarul ca o gospodină
iscusită. Pe de altă parte, este o insectă sensibilă și agresivă. Dacă o atingi sau faci zgomot
în timpul lucrului, devine nervoasă. Există momente în care nu trebuie să deranjezi stupul, ci să aștepți momentul potrivit.
– Ce sfaturi utile ați oferi celor, care vor să îmbrățișeze această meserie?
– Acum 20-30 de ani, în satul nostru erau vreo 10 apicultori, iar eu i-am învățat pe mulți dintre ei, de la cei mici la cei mai în vârstă. Important este să ai dorință. Dacă ai dorință, vei învăța totul. Dacă nu, vei controla stupul o dată la câteva luni, iar asta deja nu este apicultură.
– Care sunt cele mai mari provocări pentru un apicultor la momentul actual?
– Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) ar trebui să acorde o grijă mai mare
apicultorilor. Noi muncim din greu, dar prețurile, cu care fabricile de bomboane și alte
industrii cumpără mierea, sunt foarte mici. Nu avem o sursă stabilă de venit. Pentru noi,
albinele sunt o viață întreagă de muncă, iar acest efort trebuie apreciat.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră meseria de apicultor?
– Chiar dacă începutul a fost foarte greu, ca și multe alte îndeletniciri, acum această meserie este sensul întregii vieți și-mi place foarte mult ceea ce fac. Apicultura nu este nici ușoară, nici grea. Depinde de tine, cum te dedici acestei meserii. Ea necesită mare dăruire de sine, răbdare, care este mai mult o satisfacție personală, decât
materială.
– Mulțumesc mult, pentru timpul acordat și pentru că ați împărtășit din tainele acestui domeniu! Să aveți munca ușoară și fagurii grei, pentru a ne bucura cu savoarea unui din cele mai apreciate produse naturale! Mult succes!
Pentru conformitate:
Elena-Gabriela ȘTIRBU, membră a HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști, Centrul de Creație a Copiilor Drochia
