Ministra Sănătății, Ala Nemerenco: cu ce sunt de ajutor sulițele acestea ascuțite la un gard de biserică?

0
157
 Am mai pus în discuțe subiectul traumelor suferite de copii – căzuți de la etaj, din geamuri, striviți de porți de fotbal, loviți pe trecere de pietoni, secerați de mașini de tuns iarba. O parte nu au supraviețuit traumelor, alții au rămas cu consecințe. Copii care au putut să nu treacă prin această cumplită și sfâșietoare durere, dar nu au avut norocul. Fiindcă…. Fiindcă, vedeți și dvs de ce.
… Fetiță de 5 ani adusă la Institutul Mamei și Copilului din raion cu traumă gravă – a căzut în gardul bisericii, o suliță metalică a căruia i s-a înfipt adânc în gât. A fost adusă de ambulanță la Chișinău în sala de operații cu tot cu bucata de gard tăiată – pentru că era imposibil de intervenit în afara unei săli specializate de operații și echipe de medici.
Voi lasă aici doar poza radiografică și instrumentul care pe lângă bisturiu, a fost utilizat de medici. Celelalte poze v-ar putea afecta emoțional. Operația a decurs cu succes, fetița, un îngeraș blond, astăzi este bine, transferată din terapia intensivă în salon și se va recupera, sperăm, definitiv.
 Întrebarea mea: cu ce sunt de ajutor sulițele acestea ascuțite la un gard de biserică? Cui este necesar așa design la turnarea unui gard metalic care este frecvent întâlnit în satele noastre? Când gardurile vor fi mai mult simbolice și la noi? Când ne vom iubi ca societate copiii și vom avea cu adevărat grijă de ei?
 Și vă rog, stimați cetățeni, nu mai blamați atâta medicii. Avem niște medici minunați. Da, sistemul de sănătate are neajunsuri, le-am tot creat zeci de ani, acum corectăm, dar majoritatea medicilor, să știți, sunt profesioniști de mare calitate.
Să avem grijă de cei mici!

Articolul precedentFOTOGRAFIA ZILEI: “Stradă periculoasă” în dealul Sorocii
Articolul următorCasa părintească în prag de Paște – dulce colț de rai pentru urmași / GALERIE FOTO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.