Primăvara își face simțită prezența prin tradiții, care aduc oamenii mai aproape unii de alții, iar una dintre cele mai frumoase este sărbătoarea Mărțișor. În acest context, pe 6 martie curent, Muzeul raional Drochia a găzduit un eveniment memorabil, cu genericul „Mărțișor Drochian – obicei, simbol, meșteșug, patrimoniu”, dedicat valorificării tradițiilor și promovării patrimoniului cultural local.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul Raional de Istorie și Etnografie Drochia, directoare Alexandra Postovan și muzeografa Svetlana Pintea, în colaborare cu Direcția Educație Drochia, reprezentată de Ecaterina Cojocaru -Țurcan, metodistă principală; Centrul de Creație a Copiilor Drochia, directoare Tamara Cucuietu; Centrul de Tineret Drochia, reprezentat de Olga Cernobai, specialistă în lucru cu tinerii. La realizarea activității au contribuit, de asemenea, AECOM „Clopotnița” și părintele mănăstirii din satul Nicoreni, Afanasie Bîrnaz, cu o echipă de voluntari, care au adus un plus de spiritualitate și semnificație momentului.
Organizatorii au urmărit să readucă în prim-plan frumusețea obiceiurilor de primăvară, semnificația simbolică a mărțișorului și valoarea meșteșugurilor tradiționale, oferind celor prezenți ocazia de a descoperi și de a transmite mai departe patrimoniul cultural al neamului.
Evenimentul a fost moderat de Alexandra Postovan și Ecaterina Cojocaru-Țurcan, fiind onorat de prezența Tatianei Botnar, vicepreședintă a raionului Drochia, Cristina Țurcanu, șefa Direcția Cultură și Turism, Sergiu Muzica, specialist în turism, Direcția Cultură și Turism; Svetlana Gureanu, directoare a Muzeului Ținutului Natal Pelinia. Prezența lor a subliniat importanța păstrării și promovării tradițiilor locale, contribuind la consolidarea valorilor culturale ale comunității.
În cadrul evenimentului au fost vernisate câteva expoziții tematice: „Primăvara țesută în alb și roșu”, prezentată de instituțiile de învățământ din raion, expoziția „Primăvara în dar mamei” – Centrul de Creație a Copiilor Drochia, expoziția „Cu drag și dor de mărțișor”- Centrul de Tineret, cu participarea activă a tinerilor voluntari.
Evenimentul a fost întregit de un program artistic inedit, în recital cu tineri interpreți ai Centrului e Creație a Copiilor: ansamblul de copii „VAVIS”, ghidați de Vasile Rusu și grupul vocal „Canto”, ghidați de Daniela Berezovschi, care au prezentat un select repertoriu, cu piese despre mamă, primăvară, mărțișor.
Scopul evenimentului a fost promovarea și valorificarea tradiției Mărțișorului, ca element important al patrimoniului cultural. Totodată, activitatea a urmărit stimularea creativității artistice a elevilor și încurajarea interesului pentru tradițiile și obiceiurile strămoșești, prin activități culturale și educaționale, care au contribuit la cunoașterea și aprecierea valorilor autentice ale culturii populare. De asemenea, manifestarea a avut ca obiectiv consolidarea colaborării dintre instituțiile culturale și cele educaționale, facilitând schimbul de experiență și inițiative comune, oferind un cadru propice pentru transmiterea valorilor tradiționale către tânăra generație. Astfel, tradiția mărțișorului a fost redescoperită nu doar ca simbol al primăverii, ci și ca o punte între trecut, prezent și viitor.
La finalul activității, toți participanții au fost decernați cu diplome oferite de organizatori, în semn de apreciere pentru implicarea și contribuția adusă la reușita evenimentului, dedicat Mărțișorului. Acest gest simbolic a reprezentat o recunoaștere a efortului depus de elevi, profesori și tineri, dar și o încurajare pentru continuarea participării la activități culturale și educaționale menite să promoveze valorile și tradițiile străbune. Partea superioară a formularului
Partea inferioară a formularului
Acest eveniment a readus în prim-plan frumusețea obiceiurilor de primăvară, oferind participanților prilejul de a descoperi și transmite mai departe patrimoniul cultural al neamului. Atmosfera caldă, activitățile creative și spiritul comunitar au transformat evenimentul într-o adevărată sărbătoare a tradiției și a începutului de primăvară.
Ala BUGAI























































