Florile ei de culoare galbenă sau albă îți fură privirea, iar mireasma dulce și intensă te cucerește imediat. Este Caprifoiul sau Mâna Maicii Domnului – o plantă originară din statele asiatice. La noi planta crește pe lângă garduri și ziduri, dar poate fi cultivată și în ghiveci sau jardiniere. Lăstarii acestei plante sunt lungi, până la 2-3 m. Este o plantă cațărătoare, lăstarii sunt acoperiti cu frunze mici, de culoare verde intens. Florile sunt alb-crem, sunt mici și parfumate, apar în mai-iunie, dispar pe timpul verii și reapar la începutul toamnei.
Floarea care tratează
Potrivit portalului sfatulmedicului.ro, caprifoiul este bogat în uleiuri volatile. Principalele sale calități: antispasmodic, emolient, expectorant, liniștitor psihic, diuretic, laxativ, antimicrobian. În fitoterapie sunt utilizate florile și frunzele, uneori și semințele. Uleiul volatil este folosit în industria parfumurilor, iar în aromoterapie este foarte util în stări de anxietate și depresie.
Alte surse spun că Mâna Maicii Domnului, floarea care curăţă sângele şi vindecă răni grave și are proprietăţi antiinflamatoare uimitoare, o infuzie preparată din acestea poate ameliora durerile de cap, dar şi afecţiunile din sfera ORL, dacă ceaiul se foloseşte pentru gargară.
Legendă
Legenda spune că Maica Domnului cu micul Iisus în braţe a căutat adăpost la mai multe plante ca să scape de soldaţii lui Irod când aceştia o hărţuiau. Singura plantă care a primit-o, oferindu-i adăpost, a fost caprifoiul. La plecare, Maica Domnului a binecuvântat-o menind-o să aiba puteri vindecătoare: „De azi înainte şi până în eternitate, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-l salvezi de la moarte aşa cum ai făcut tu pentru mine”, scrie adevărul.ro.
Ţine la distanţă bolile de inimă
Specialiştii spun că infuzia cu rădăcină de mâna-Maicii-Domnului încetineşte coagularea sângelui şi ţine la distanţă bolile de inimă. În plus, calmează crampele şi durerile articulare la persoanele care suferă de artrită sau reumatism. Florile macerate grăbesc vindecarea rănilor. Pentru a obţine amestecul de plante se lasă la macerat peste noapte o ceaşcă de flori de caprifoi, la un litru de apă. Dimineaţa se filtrează amestecul şi cu soluţia rezultată se pun comprese pe zonele afectate de acnee, răni, abcese şi cicatrici.
Majoritatea dintre noi însă o adoră pentru florile foarte fine, care au culoarea albă, iar după câteva zile capătă o culoare galben-roşcat.