Locul unde și-au dat mâna trecutul și prezentul – „Întâlnirea Absolvenților 2025”

0
853

 Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” a fost, din nou, locul unde trecutul și prezentul s-au împletit într-o sărbătoare a amintirilor. Evenimentul „Întâlnirea Absolvenților 2025”, a avut loc la data de 01 februarie și a reunit șase promoții de foști elevi, oferindu-le ocazia de a retrăi emoțiile și experiențele din anii de școală.

 nResponsabili de organizarea acestui moment special au fost elevii claselor a XII-a și cadrele didactice, care au demonstrat un puternic spirit de echipă și respect pentru tradiție. Atmosfera a fost una încărcată de căldură și nostalgie, evidențiind legătura profundă dintre generații de absolvenți și instituția unde și-au format bazele educației.

 Programul evenimentului a inclus activități educative și recreative, menite să readucă în sufletele participanților farmecul anilor de școală. Absolvenții au avut ocazia să participe la simularea unor ore de curs, precum limba română, educație muzicală, educație fizică și matematică. Totodată, momentele de divertisment nu au lipsit, printre acestea numărându-se jocurile interactive „Ridichea”, provocarea „Continuarea versurilor lui Mihai Eminescu” și o sesiune de karaoke, unde veselia și energia au fost la cote maxime.

 Prin acest eveniment, liceul a reafirmat importanța educației și impactul său de durată asupra fiecărui absolvent. Întâlnirea a fost mai mult decât un simplu eveniment comemorativ – a fost o lecție de suflet, o ocazie de a celebra legătura dintre trecut și prezent, dintre profesori și elevi, dintre amintiri și viitor.

 nLiceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Florești continuă să fie un loc unde nu doar se predă, ci și se păstrează și se împărtășesc valori esențiale, consolidând comunitatea formată în jurul educației.

Ina RÎBALCHIN


Articolul precedentCurs valutar, 4 februarie 2025: euro coboară la 19,40 lei, iar dolarul urcă la 18,92 lei
Articolul următorSalariul mediu îi permite unui moldovean să procure 521,1 litri de benzină. La celălalt pol este Luxemburg, cu 2.700,4 litri
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.