În cadrul vizitei de lucru la Soroca, Ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, a vorbit și despre implementarea unui sistem eficient de management al deșeurilor pentru a crea localități mai curate.
Astfel, oficialul a subliniat importanța implicării active a locuitorilor în achitarea taxelor pentru evacuarea deșeurilor. Raionul Soroca face parte din Regiunea de Management al Deșeurilor (RMD) 7/6, unde se preconizează construcția a 7 stații de transfer. Una dintre aceste stații va fi construită la Hristici, raionul Soroca, iar depozitul de deșeuri va fi construit la Bilicenii Noi, raionul Sângerei.
În luna septembrie, Banca Europeană de Investiții planifică să anunțe concursul pentru efectuarea Studiului de Fezabilitate pentru RMD 6. Această regiune include raioanele Șoldănești, Rezina, Telenești, Orhei și RMD 7 care include municipiul Bălți, precum și raioanele Drochia, Râșcani, Glodeni, Florești, Fălești, Sângerei și Soroca. „Aceste măsuri reprezintă un pas important în direcția modernizării infrastructurii de gestionare a deșeurilor și îmbunătățirii condițiilor de mediu pentru toți locuitorii”, a rezumat Sergiu Lazarencu.