Copiii și tinerii din municipiul Florești beneficiază de noi oportunități de învățare, comunicare și dezvoltare personală în cadrul cluburilor educaționale desfășurate la IP Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”.
Cluburile „Limbaje și Comunicare”, „Educație pentru Viață” și „Consiliere și suport educațional” oferă participanților un spațiu sigur în care aceștia pot să-și descopere potențialul, să-și dezvolte abilitățile și să construiască relații bazate pe respect și colaborare.
Prin activități interactive, jocuri educative, ateliere și experiențe practice de învățare, elevii sunt încurajați să-și dezvolte încrederea în sine, spiritul de echipă, empatia și implicarea activă în comunitate. Astfel, educația devine o experiență care contribuie la formarea unor tineri mai pregătiți pentru provocările viitorului.
Inițiativa „Parteneriat pentru Educație și Incluziune pentru copii și tineri la nivel local” este implementată de Centrul Regional pentru Inițiative Sociale și Dezvoltare Durabilă, în cadrul proiectului „BOOST: o experiență extrașcolară memorabilă”.
Proiectul BOOST este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Fundația Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu APSCF și Junior Achievement Moldova. Prin astfel de inițiative, comunitatea din Florești investește în copii și tineri, oferindu-le sprijin, încredere și posibilitatea de a contribui la construirea unui viitor mai bun.














