Înregistrarea pe platforma compensații.gov.md continuă. Cine nu a primit compensații pentru noiembrie va primi dublu în decembrie

0
245

   Această declarație aparține  ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, la ședința guvernului de ieri. 

Conform oficialului,„…în fiecare lună, pe data de 25, va fi lansat calculul pentru stabilirea categorii de vulnerabilitate energetică a familiilor înregistrate, Pentru luna noiembrie s-au înregistrat 695 de mii de gospodării, dintre care 80 la sută sunt gospodării cu gradul de vulnerabilitate maximă. Pentru aceste gospodării este compensată până la 59 la sută din valoarea facturii de gaze naturale și aproximativ jumătate din valoarea facturii de încălzire centralizată”.  Ministrul a precizat că pentru gospodăriile care nu s-au înregistrat în luna noiembrie se aplică tarifele și compensațiile echivalente a celor categorii medii.

 


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentAstăzi și următoarele două zile vom avea ploi și lapoviță
Articolul următorRăzboiul din Ucraina: ziua 295 – nu există semne că de sărbători luptele vor scădea din intensitate
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.