TABLETA DE VINERI.
Zilele acestea, un cetățean a intrat la redacție pentru ca să-și exprime dezacordul cu un eveniment care a avut loc recent în municipiul Soroca și să ceară socoteală celor care „se piaptănă când lumea arde”. Omul avea în vedere acțiunile dedicate Zilei Europei organizate la Soroca (și nu doar la Soroca) și îndeosebi concertul lui Vali Boghean din preajma cetății — chipurile, cum am putut noi, sorocenii, să ne veselim, când peste Nistru, la doar câteva sute de metri, la Țekinovca, oamenii își deplâng morții și nu știu ce îi așteaptă mâine. „Știu că ucrainenii de peste Nistru seara sting lumina și se roagă să se termine războiul, dar noi cântăm și ne veselim, de parcă nimic nu s-ar întâmpla și de nimic nu ne pasă. Vă imaginați ce să făcea în inimile și sufletele lor când auzeau cum la Soroca lumea chefuiește”, mi-a aruncat replica ucigătoare omul.
Înțeleg perfect această supărare și indignare, fiindcă suntem un popor mioritic, care ia aproape durerea cuiva și este gata să-și dea și ultima cămașă numai să fie bine la toată lumea (nu știu, sincer vorbind, dacă și alții gândesc ca noi, dar nu dezvolt această temă), dar în astfel de cazuri este greu să găsești „mijlocul de aur” — și pe alții să nu-i superi, Doamne ferește, dar și tu să-ți trăiești viața din plin, fiindcă aceasta este una și, vorba eroului din vestitul roman, nu ar trebui să ne pară râu cândva că au trecut anii pe lângă noi. Poate cineva o să considere nelalocul ei și chiar cinică această afirmație, dar luați-o ca pe o constatare unica plauzibilă pentru a justifica ceea ce se întâmplă. Sau, dacă cineva consideră că există și alte modalități de a merge mai departe, dar nu de a aștepta când ne vor cădea bombele în cap, chiar vă rog să vă împărtășiți ideile cu toată lumea.
Fără îndoială, sunt profund indignat și marcat de ceea ce se întâmplă în lume, în special în apropierea noastră, sunt deopotrivă supărat și neputincios că nu pot schimba lucrurile, dar de aceea suntem oameni — ca să ne lingem rănile, să scrâșnim din dinți, să ne adunăm forțele și să mergem înainte. Aceste „deziderate” sunt valabile pentru toți și în toate timpurile, darămite acum, când am scăpat de pandemia sufocantă și parcă-parcă viața noastră intră în normalitate. Om fi noi nițel egoiști și habarnici, om fi noi pasibili de ocară și de o condamnare morală, dar în nici un caz nu suntem niște egoiști sau nepăsători…, avem cu toții și dreptul la un pic de relaxare și la niște sărbători pentru sufletele schilodite de amar și durere. Aidoma primăverii, care vine în viața noastră ca o scăpare, la fel și noi trebuie să ne găsim salvare în ceva frumos și înălțător. Or, relaxarea și sărbătoarea noastră se numește festivalul-concurs „Fanfara Argintie”, care se va desfășura în această duminică la Soroca, după o pauză obiectivă și care are menirea să ne trezească definitiv la viață (normală) și să ne descătușeze. Nu știu ce ziceți Dumneavoastră, dar mie chiar îmi era dor de muzica de fanfară — unica în felul ei și de-a dreptul nemuritoare. Ba mai mult, noi suntem niște norocoși că găzduim un astfel de eveniment și suntem niște răsfățați ai sorții că adunăm pe malurile bătrânului Nistru solii celei mai frumoase arte. În tandem cu iarmarocul „Produs de Soroca” sărbătoarea va fi, cu siguranță, una care să ne trezească definitiv la viață. Nu de alta, dar unii dintre noi căzusem pradă pesimismului și nu mai credeam că poate (re)veni sărbătoarea și pe ulița noastră.
Apropo, de festivalul-concurs „Fanfara Argintie”. De acolo, din Ceruri, va privi la noi și se va bucura pentru noi inițiatorul acestei sărbători fără egal, Grigore Zănoagă. Omul care a avut muzica și cântecul, fanfara, în special, în suflet și această sărbătoare care i-a hărăzit-o Dumnezeu a ținut s-o împartă cu cei din jur. Cu părere de rău, noi, acei care ne bucurăm de moștenirea lăsată de Grigore Zănoagă, deseori nu ne ridicăm la înălțimea așteptărilor, fie ele și nu atât de greu de atins. Uităm deseori să-i dăm Cezarului ceea ce merită…
În fine, domnul despre care vă spuneam la începutul Tabletei s-a „înmuiat” și s-a „conformat” mai spre finele discuției noastre și a fost de acord că nu este bine, dar chiar contraproductiv să vorbim doar despre război, crize, intrigi, interese, ambiții și tot felul de asemenea matrapazlâcuri. Ba mai mult, omul a zis că o să vină la eveniment neapărat și că o să-și invite și prietenii de peste Nistru la sărbătoarea noastră. Iar dacă nu vor putea veni, speră ca măcar pentru o zi trombonul și tobele de pe malul drept al Nistrului vor fi mai bine auzite edecât tunurile și rachetele de pe malul stâng.
Probabil, și lui i s-a făcut dor de fanfară și de vremuri mai bune…
