Ieri au fost confirmate cu COVID 37 de persoane, iar două femei au decedat

0
146
Foto: pixabay.com

   După efctuarea a 2481 de teste, alte 37 de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate, ieri, în Republica Moldova. Bilanțul cazurilor de COVID-19 a ajuns la 256 140. 

În prezent 44 de pacienți sunt în stare extrem de gravă, iar 10 sunt conectați la aparate de ventilare artificială.  Totodată, alte 48 de persoane s-au vindecat de noul virus. În total, 249 177 de persoane au fost tratate de COVID-19. Cu forme ușoare ale bolii se tratează la domiciliu 655 de persoane.

Altfel, ieri au decedat din cauza virusului două femei, de 51 și 62 ani, iar numărul de decese a ajuns la 6 170.

 


Articolul precedentÎnceput de săptămână greu pentru leul moldovenesc, care scade, în comparație cu valutele de referință
Articolul următorSorocenii cu cetățenie română au liber pentru Spania
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.