Horoscop 13 iulie 2023. Zodia care ar trebui să treacă pe la doctor, să-și facă un set de analize medicale

0
202

 O să ne confruntăm cu tot felul de situaţii şi se pare că o să avem suficientă energie să răzbim. Vibraţia zilei este 4 şi e bine să avem grijă de casă şi de familie.

 RAC

Întrevedere cu cineva care se oferă să vă sprijine într-o chestiune anume şi o să vă descurcaţi cu situaţiile mai complicate şi o să-i fiţi recunoscători acestei persoane. Vin bani din surse colaterale, poate sunt acele sume restante care tot nu mai ajungeau la voi, acum însă le recuperaţi.

 LEU

Sufleteşte păreţi mai degajaţi şi o să vă meargă mult mai bine în toate direcţiile şi poate vă angajaţi în mai multe proiecte, ca să câştigaţi banii de care aveţi nevoie. Se poate s-aveţi cheltuieli mari în perioada asta, poate pentru că vă luaţi altă maşină, sau că o să plecaţi în concediu.

 FECIOARĂ

Intenţii de călătorie aveţi şi sunt şi realizabile, de bani faceţi rost, mai răscoliţi pe la fondul de economii şi o să reuşiţi să vă recuperaţi după o perioadă intensă. Se încearcă, o să vedeţi, cooptarea voastră într-o acţiune care poate fi în particular şi să le fiţi de ajutor unor oameni.

 BALANŢA

Poate ar fi bine să fiţi ceva mai atenţi cu banii şi să nu-i cheltuiţi fără milă, c-aveţi cheltuieli care depăşesc bugetul zilnic şi poate reuşiţi să fiţi un pic mai economi. Are loc o lansare la apă, o fi un proiect care o să vă dea de furcă, dar vin şi satisfacţiile, deloc modeste.

 SCORPION

Sunt nişte colaboratori care vor să vă uniţi forţele ca să lucraţi ceva care v-ar aduce bani şi o promovare ca să câştigaţi un plus de prestigiu. O să-şi facă apariţia cineva care se străduie de multă vreme să vă cucerească şi poate de data asta va şi reuşi.

 SĂGETĂTOR

V-aţi putea implica şi voi într-un proiect de anvergură şi să v-alegeţi cu bani frumoşi, să vă deschideţi o nouă afacere şi să străluciţi pe firmament, că se acumulează câştiguri şi o s-aveţi o altă imagine. Se rezolvă chestiuni mai vechi şi o să faceţi un salt calitativ.

CAPRICORN

O să vă bucuraţi de suport din partea unor oameni şi se poate să le daţi de capăt unor chestiuni mai complicate care aşteaptă de multă vreme să fie rezolvate. Vi se fac promisiuni de bani în plus şi o să vă fie mai uşor să duceţi la bun sfârşit toate obligaţiile, atât pe cele de serviciu cât şi pe cele din particular.

VĂRSĂTOR

Poate faceţi nişte achiziţii pentru casă, un shopping de pe online şi o să vă reamenajaţi interiorul, că sunt câteva piese importante pe care vreţi să le aduceţi acasă. E posibil să apară ceva nou la serviciu şi să vă implicaţi de la bun început în proiectul respectiv ca să vă asiguraţi succesul.

 PEŞTI

O reuşită în planul comunicării şi o să vă puteţi expune ideile în public, asta ca să vi se ia în continuare un proiect, o strategie şi să vă impuneţi pe o piaţă, să vă creaţi un nume. E momentul să treceţi şi pe la doctor, să vă faceţi un set de analize medicale să vedeţi cum staţi şi să vă şi trataţi dacă e ceva.

 BERBEC

Vin bani, poate din alte surse decât de la serviciu şi o să aveţi cu ce să daţi o fugă prin împrejurimi, poate ajungeţi la malul mării să faceţi plajă, baie de soare, în mare. O să recuperaţi nişte bani care întârziau şi o să vă luaţi diverse lucruri pentru voi şi pentru interiorul locuinţei.

 TAUR

Poate o să vă gândiţi serios la căsătorie, la copii, să rezolvaţi şi problema locuinţei, ca s-aveţi unde sta de la bun început, ca să nu staţi cu părinţii, cu socrii. Or să vă treacă nişte bani prin mână şi o să vă luaţi tot ce vă trebuie, ba chiar o să mai puneţi şi ceva deoparte.

 GEMENI

Se poate să fi găsit o casă de cumpărat, că sunteţi pe punctul de a întemeia o familie, anul ăsta, anul celălalt şi o să vedeţi de unde faceţi rost de bani. Se poate să nimeriţi o ofertă de maşină, chiar şi la mâna a doua, şi să nu vă încumetaţi s-o luaţi.

SURSA: stirileprotv.ro


Articolul precedentCampania „Susținem că ne pasă” – 100 de persoane cu venituri mici, din raionul Soroca, primesc prânzuri calde
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: Cine a fost cea mai cuminte azi la grădiniță ?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.