Hai cu noi în Europa! Peste 30.000.000 de euro a alocat Uniunea Europeană pentru „reanimarea” unui spital dintr-un oraș ca Soroca / VIDEO

0
116

Pentru a beneficia de o asistență medicală de calitate, circa 100.000 de cetățeni din județul Botoșani și nu numai nu trebuie să plece la București sau Iași. Toate condițiile de standarde europene au fost create, datorită banilor investiți de Uniunea Europeană în Spitalul municipal din orașul Dorohoi (de altfel, o localitate foarte asemănătoare cu Soroca, inclusiv după numărul de locuitor – circa 25.000)

Vorbește domnul Valerian ANDRIEȘ, managerul Spitalului. Ceea ce s-a făcut la spitalul nostru ar fi fost imposibil fără sprijinul primăriei Dorohoi, care are o echipă de specialiști de mare clasă. În ultimii ani am implementat nu mai puțin de 7 proiecte, cu atragerea a peste 30.000.000 de euro de la Uniunea Europeană, plus investiții ale primăriei Dorohoi. Astfel, am putut să schimbăm fața instituției, s-o dotăm cu cele mai performante utilaje și echipamente, fapt ce ne permite să acordăm asistență medicală de calitate  la peste 100.000 de pacienți, nu numai din județul Botoșani, dar și din alte păreți. Am avut în vizită personalități marcante, din diferite domenii, care au declarat că, în caz de necesitate, ar dori să se trateze la spitalul din Dorohoi… Pe de altă parte, întotdeauna avem nevoie de specialiști și ne bucură că mulți medici dorohăneni revin acasă, inclusiv din străinătate. Chiar recent ne-a vizitat un medic-ortoped, din Dorohoi ca origine, dar care muncește în Franța și ne-a asigurat că revine acasă, alături de soția care este medic pediatru… Am foarte mulți prieteni-doctori în Republica Moldova, cunosc în ce condiții activează aceștia și îi încurajez să persevereze și să obțină fonduri europene, care le-ar ușura munca și soarta pacienților.

Vă propunem spre vizualizare un material VIDEO, realizat de reporterul nostru, Denis Tighinean.


Articolul precedentCadavru descoperit la Rublenița: Poliția investighează moartea unui bărbat
Articolul următorVizita Ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, în raionul Drochia / GALERIE FOTO
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.