Guvernul oferă suport pentru întreprinderile afectate de criză

0
51

Întreprinderile care își reduc programul de activitate urmare a crizei generate de războiul din Ucraina sau a altor situații de urgență pot beneficia de ajutor din partea Guvernului. Acest suport a fost instituit în premieră în noiembrie 2021.

Astfel, 50% din salariul angajaților încadrați în regimul de muncă redus a fost asigurat din bugetul de stat. „Este ca o gură de aer, când fluxurile bănești sunt la zero”, spune managerul unei companii beneficiare, transmite Știri.md.

Societatea Cricova-Vin are 270 de angajați, o mare parte dintre care sunt încadrați în Departamentul turism – sunt ghizi, care vorbesc mai multe limbi și organizează excursii, bucătari la restaurantul care activează numai pentru turiști, chelneri, șoferi de vehicule folosite la deplasarea prin cramă etc. În prima jumătate a anului 2022, când a început războiul din Ucraina, fluxul de turiști s-a redus semnificativ. Angajații din Departamentul turism au fost plasați în regim de activitate redus. 

„Personalul este componenta cea mai importantă în companie. De aceea era necesar să păstrăm colectivul”, explică Alexandru Alexeev, director al Societății pe Acțiuni Cricova-Vin, companie fiică a Combinatului Cricova. Întreprinderea a solicitat și a beneficiat de ajutor de la stat de două ori în 2022, pentru a putea salariza 187 de angajați plasați în regim de muncă redus. „Astfel, am păstrat colectivul și, cel mai important, am putut să reluăm activitatea atunci când fluxul de turiști s-a mărit”, adaugă Alexandru Alexeev.

În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 333, din 10 noiembrie 2021, regimul de activitate redus poate fi stabilit pentru o perioadă de până la 3 luni consecutiv, dar nu mai mult de 5 luni pe an. Procedura este simplă: angajatorii completează un formular, pe propria răspundere, pe care îl depun la ghișeul unic de raportare electronică – www.raportare.gov.md, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de a institui regimul de activitate redus. În baza formularului și declarației angajatorului, depuse astfel în format electronic, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă emite o decizie de acceptare sau de refuz. 

În anul 2022 trei agenți economici au solicitat ajutor: Cvin-Com din Ialoveni, Moldagrotehnica din Bălți și Cricova-Vin, motivele fiind stare de urgență, de asediu și de război și dificultăți de aprovizionare cu materie primă și energie. 

„Ministerul Muncii și Protecției Sociale a stabilit, în premieră, un astfel de mecanism de subvenționare a angajatorilor care instituie un regim de activitate redus din motive economice sau ca urmare a stării de urgență. Pentru ca agentul economic să-și păstreze angajații în perioada când întreprinderea are un volum de muncă mai mic, Guvernul vine cu un suport și acoperă o parte din salariile angajaților. De la implementarea acestei măsuri circa 500 de salariați au beneficiat de ajutor. Am alocat în acest sens în jur de 800 de mii de lei”, a declarat Felicia Bechtoldt, secretară de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

„Pentru agenții economici care se află într-o situație complicată acest ajutor este ca o gură de aer. Când fluxurile bănești sunt la zero, nu ai posibilitatea uneori să oferi nici jumătate din salariu angajaților, iar ei, la rândul lor, au familii, copii sau persoane de care au grijă. De asta este binevenit acest suport de la Guvern pentru situațiile de criză”, a apreciat Alexandru Alexeev. 

Angajatorii pot solicita în continuare ajutor pentru plata salariilor angajaților plasați în regim de muncă redus, prin completarea unui formular pe www.raportare.gov.md.


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentCe spune Veaceslav Rusnac despre contestarea concursului pentru funcția publică de șef al Direcției Învățământ Soroca?
Articolul următorCum ne protejăm de aerul poluat. Recomandările specialistului
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.