Femeile din Republica Moldova au muncit cu 41 de zile mai mult pentru același venit

0
13
Equal Gender Balance And Parity. Job Pay Equality

Republica Moldova marchează astăzi, 3 martie 2026, Ziua Egalității Salariale (Equal Pay Day), un moment simbolic care evidențiază o realitate economică îngrijorătoare: pentru a obține un venit egal cu cel câștigat de un bărbat în anul 2025, o femeie a fost nevoită să lucreze suplimentar 41 de zile, informează moldpres.md

Potrivit analizei anuale realizate de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), inegalitatea salarială a atins în 2025 cel mai critic nivel din ultimul deceniu. Datele indică un decalaj salarial de 16,6%, ceea ce înseamnă că o femeie a pierdut, în medie, 34.546 de lei anual comparativ cu un bărbat.

După o perioadă de relativă stagnare între 2020 și 2023, anul 2025 marchează o inversare îngrijorătoare a tendinței. Creșterea inegalității este alimentată de sporirea numărului de femei active pe piața muncii – în special a celor cu copii mici – care acceptă norme reduse sau poziții sub nivelul calificării pentru a putea concilia viața profesională cu cea de familie. În același timp, segregarea ocupațională persistentă continuă să mențină diferențe semnificative de remunerare.

„Dacă tendințele actuale persistă, diferența monetară va trece de pragul de 50.000 MDL până în 2030, riscând să atingă un nivel record de peste 65.000 MDL în 2033. Inegalitatea salarială nu mai este doar o problemă de echitate, ci un risc economic major care erodează puterea de cumpărare a familiilor”, a declarat Natalia Covrig, directoare executivă a CPD.

La rândul său, Gheorghina Drumea, consilieră juridică în cadrul CPD, a subliniat necesitatea unor măsuri concrete:

„În perioada următoare, miza este să transformăm principiul remunerării egale într-o garanție trăită, nu doar declarată. Asta înseamnă transparență salarială încă din etapa de recrutare, dreptul real al angajaților de a solicita informații și de a compara salariile, fără clauze de confidențialitate, precum și mecanisme clare de raportare, verificare și sancționare a diferențelor nejustificate.”

Analiza sectorială relevă discrepanțe extreme în domenii considerate strategice. În domeniul editării, diferența salarială depășește 50%, ceea ce se traduce printr-un minus anual de peste 300.000 de lei pentru femei. În IT și în intermedieri financiare, deși procentual decalajele sunt mai mici, nivelul ridicat al salariilor face ca pierderile monetare nete pentru femei să fie printre cele mai mari din economie.

Inegalitatea salarială are efecte directe și asupra pensiilor. În 2025, diferența de gen în pensii a fost de 16,3%, echivalentul a 8.746 de lei mai puțin pentru o femeie pensionară într-un singur an. În municipiul Chișinău, situația este și mai gravă: deși pensiile sunt mai mari, inegalitatea ajunge la 27,5%, femeile primind anual cu 22.832 de lei mai puțin decât bărbații.

Republica Moldova trebuie să transpună Directiva (UE) 2023/970 până la 7 iunie 2026. Deși legislația națională obligă deja angajatorii să remedieze diferențele salariale de peste 5%, CPD recomandă măsuri suplimentare pentru a asigura o echitate reală: transparență salarială în anunțurile de angajare, eliminarea clauzelor de confidențialitate privind salariul, sancțiuni financiare ferme pentru discriminare și introducerea condiționalității de gen în achizițiile publice.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCurs valutar, 4 martie 2026: euro scade cu doi bani, iar dolarul crește cu 21 de bani, în raport cu leul moldovenesc
Articolul următorDe ieri, ÎS Poșta Moldovei nu trimite scrisori, colete și EMS către șapte țări din Orientul Mijlociu
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.