Pe 9 martie curent, membrii Grupului de Inițiativă „Ambasadorii Maturității” din orașul Drochia, în colaborare cu Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip” și Asociația Obșteasca „Civic” Aid din municipiul Bălți au participat la un atelier, cu genericul „Femeia – destin al omenirii”, dedicat Zilei Internaționale a Femeii.
Startul evenimentului a fost marcat cu piesa „Primăvară, primăvară”, interpretată de membrii grupului de inițiativă.
În cadrul acestei activități a fost prezentat un master class de confecționare a articolelor decorative florale, oferind celor prezenți o Art -Terapie cu dragoste față de sine. Atelierul s-a desfășurat, grație Administratoarei Asociației Obștești „Civic” Aid din municipiul Bălți, Ariadna Spatari, fiind facilitat de două doamne, refugiate din Ucraina, angajate ale asociației: Maria Zaporozhchenko și Evghenia Kushnir, care au ghidat pe cei prezenți în măiestria meșteșugului de confecționare a felicitărilor personalizate. Fiecare participant a dat aripi fanteziei, testându-și abilitățile și potențialul creativ, la confecționarea diverselor decorațiuni, cu motive florale.
Inspirați de procesul și rezultatul muncii, au continuat cu interpretarea melodiei „Vino, vino, printre flori”, conferind atelierului de master class o atmosferă neobișnuită și bună dispoziție.
Cu mare interes, participanții au explorat tehnica decupajului, pentru a crea felicitări decorative cu flori din hârtie. Această metodă a presupus decuparea și asamblarea diferitelor forme din hârtie colorată, combinând texturi și nuanțe pentru a obține compoziții armonioase. Procesul a inclus alegerea modelelor, tăierea precisă a elementelor, lipirea lor pe suport și adăugarea detaliilor pentru un efect estetic plăcut.
Activitatea a oferit participanților o oportunitate de relaxare și exprimare artistică, dezvoltând în același timp creativitatea, coordonarea și atenția la detalii.
Evenimentul a fost marcat și de un moment special, prin semnarea Acordului de colaborare dintre Grupul de Inițiativă „Ambasadorii Maturității”, din orașul Drochia, președintă Alexandra Postovan și Asociația Obștească „Civic” Aid, din municipiul Bălți, administratoare Ariadna Spatari, fapt ce a confirmat o colaborare fructuoasă și un parteneriat durabil, în realizarea proiectelor comune.
A fost o zi plină și frumoasă, condimentată cu atmosfera unei întâlniri de suflet, cu multă creativitate, muzică și voie bună, ce au conferit sărbătorii de Ziua Femeii o semnificație deosebită.
Laura MÂȚU, Amelia GÎRTOPAN, membre HTSJ, Centrul de Creație a Copiilor Drochia














