FC Visoca face scor la Râșcani, FC Pepeni marchează la Soroca, dar…pierde, iar EFA termină campionatul în corzi

0
261

Campionatul Republicii Moldova la fotbal. Divizia B. Seria Nord

   S-a tras cortina și campionatul RM în cel de-al treilea eșalon al fotbalului moldovenesc, ediția 2021-2022, a devenit istorie. Antrenorii și acei, care administrează cluburile „bat bilele”, specialiștii urmează să analizeze competiția „pe toate fețele”, ziariștii vor trece în revistă rezultatele obținute de competitoare, iar microbiștii vor bate în tobe ori își vor linge rănile, în dependență de cum au evoluat echipele preferate. Așa a fost, așa este și așa va fi, iar faptul că „fiecare va fi cu dreptatea lui” și fiecare se va consideră, nici mai mult, nici mai puțin, adevăr în ultimă instanță, este incontestabil or, dintotdeauna la fotbal s-a priceput toată lumea, începând cu cele mai celebre personalități, care „au mâncat fotbalul pe pâine” și terminând cu acel care a văzut, în viața lui, cel puțin un meci de fotbal.

Altfel, înainte de a pune punct campionatului, s-au disputat meciurile ultimei etape, iar echipele care reprezintă raionul Soroca au avut evoluții în nota ultimelor evoluții. Cel mai așteptat a fost meciul de la Râșcani, unde Vasile Boldescu și K aveau doar una din două șanse – ori să urce pe un onorabil loc 10, ori să termine competiția în subsolul clasamentului. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine și vestea venită de pe cochetul stadion din raionul vecin a fost una foarte bună, chiar peste așteptări. Nu de alta, dar puțină lume se aștepta la un galop de sănătate a elevilor lui Vasile Zăbrian, 5-1, iar dacă suntem atenți la evoluția scorului ne vom da bine seama că visocenii au avut jocul la îndemână, deși după prima repriză încă nu era nimic clar. Fără îndoială, golul marcat de Cornel Păvălache (min.39) a fost un semn bun, dar știind jocul fluctuant al gazdelor, era prematur să se facă unele concluzii optimiste. Nu putem afirma că și repriza secundă a limpezit apele, fiindcă la golul visoceanului Daniel Rotaru (min.67), râșcănenii au replicat prin Alexandru Podvâsoțchii (min.73), ca după aceasta oaspeții să se descătușeze și să mai marcheze de trei ori – Prin același Cornel Păvălache (minutele 75 și 87) și Alexandru Râbacioc  (78). Până la urmă, a fost o victorie frumoasă și, fără îndoială, cei de la FC Visoca au tot dreptul să fie satisfăcuți de finalul campionatului. Ba mai mult, dacă rezultatele bune veneau mai înainte se putea visa  la un loc și mai onorabil.

Nu știu cât de satisfăcuți sunt cei de la FC Inter, dar este incontestabil faptul că, din echipele sorocene, elevii lui Marin Rusu au obținut cel mai bun rezultat. De altfel, acest lucru era de așteptat, dacă ținem cont de faptul că în componența echipei sunt fotbaliști cu mare experiență – frații Mihai și Nicu Ursu, Igor Balan, Gheorghe Cazacu, Roman Leșco, dar și un grup de fotbaliști mai tineri, dar dornici de afirmare… Ultimul meci din acest campionat a fost unul greu pentru soroceni, fiindcă oaspeții din Pepeni „și-au vândut scump pielea”. Ba mai mult, oaspeții au marcat în propria poartă unicul gol al partidei (Alin Marcoci, min.55), dar meritul cel mare aparține cuplului de atacanți Nicu Ursu-Igor Balan și „titirezului” Roman Leșco, care mereu au ținut sub presiune apărarea oaspeților. Să mai menționez că, în general, a fost un meci anost, cu câteva artificii din partea ambelor echipe, dar atacanții ambelor competitoare nu au fost prea inspirași. Ca să nu zic că și calitatea gazonului de la stadionul municipal din Soroca și-a spus cuvântul, pentru a câta oară!

Cu părere de rău, nici de data aceasta nu au reușit să câștige puncte fotbaliștii de la EFA, deși … datele înscrise în foia de joc nu lasă loc pentru dubii – visocenii au fost egalii echipei care mereu a fost pe podium și  unicul gol a fost marcat de fotbalistul FC Edineț, experimentatul Serghei Popovici (de altfel, cândva component al selecționatei Republicii Moldova), doar în minutul 85. Încă cinci minute nu a rezistat apărarea visoceană, pentru a câștiga punctul, care le-ar fi dat aripi. Pe de altă parte, este bine că s-a terminat acest campionat, finalul căruia a fost sub așteptările antrenorilor și celor care administrează echipa EFA. Cu atât mai mari sunt așteptările pentru viitoarea ediție de campionat care, cu siguranță, va fi mult mai bună – la urma urmei, și viața fotbalistică este „în dungi”, iar după pasa neagră vine și pasa albă.

În celelalte meciuri ale ultimei etape nu s-aU produs mari surprize, dacă nu luăm „în serios” înfrângerea suferită de promovata în Divizia A, FC Fălești. În primi rând, făleștenii sunt cu gândul în vacanță și se pregătesc să joace fotbal într-o clasă superioară.  În al doilea rând, FC Sângerei nu este o echipă oarecare, dar o formație care, într-un sfârșit, a intrat în posesia medaliilor de argint. Un scor mai strâns decât se aștepta a fost înregistrat și în partida de la Camenca,  iar la Glodeni „grănicerii” au câștigat, oarecum așteptat, în confruntarea cu fotbaliștii din satul Natalievca.

Iată și rezultatele tehnice ale ultimei etape: FC RÂȘCANI-FC VISOCA: Alexandru Podvâsoțchii (73)/Cornel Păvălache, 39, 75 și 87), Daniel Rotaru, 67, Alexandru Râbacioc, 78); FC SÂNGEREI-FC FĂLEȘTI: 3-1 (Vladimir Vasilevschii, 9 și 88Ștefan Munteanu, 11/Robert Turava, 53); FC INTER-FC PEPENI: 1-0 (Alin Marcoci, 55, autogol); FC GRĂNICERU-FC OLIMPIA: 2-1 (Grigore Rotaru, 61, Vladimir Fanea, 70/Dumitru Orlov, 13); CS CRUIZ PLUS-ARF OCNIȚA: 4-2 (Denis Chiriliuc, 5, penalti și 26, Eugen Țivirenco, 8, Andrei Boligari, 87/Roman Coșelev, 43, Renat Murguleț, 76).

Clasamentul final este următorul:

În concluzie: locurile ocupate de echipele sorocene reflectă aproape întocmai starea fotbalului din orașul de pe Nistru și în satul Visoca. Poate cineva crede că se putea și mai bine, dar…să stăm strâmb și să vorbim corect – raionul Soroca nu este gata să promoveze o echipă în Divizia A, iar maximum la ce poate pretinde una din cele trei echipe este un loc pe podium. Începând cu dorința autorităților și terminând cu infrastructura fotbalistică totul la Soroca este pe dos și, cel mai important, nici nu se vede luminița din capătul tunelului. Cuvinte frumoase merită doar entuziaștii care mai sunt numiți „frumoșii nebuni” că, dacă n-ar fi ei, nu am avea nici puținul care îi avem.

   Dacă e să vorbim despre fiecare echipă în parte, este greu să zici ceva fără să nu superi pe cutare sau cutare. Cu părere de rău, aidoma politicienilor și funcționarii din fotbal nu suferă critica, cât de obiectivă și cât de prietenoasă nu ar fi aceasta. Și totuși… La ziua de astăzi FC Inter este cea mai bună echipă soroceană, și nu doar prin prisma locului ocupat în clasamentul final, dar și prin aliajul bun format dintre fotbaliștii localnici și „legionari”, dintre fotbaliștii cu experiență și cei mai tineri… EFA a început competiția în forță, dând mari speranțe microbiștilor, dar finalul a fost unul greoi, ca să nu zic mai mult. Până la urmă, locul din clasament este unul onorabil, dacă ținem cont de faptul că este vorba despre o echipă debutantă în astfel de competiție. În viitorul campionat avem tot dreptul să ne așteptăm de la această echipă rezultate mai bune, dacă nu chiar o luptă pentru podium… Cealaltă echipă, FC Visoca a avut o prestație tocmai inversă – startul campionatului a fost „de cacao”, iar după ce la cârma echipei a venit experimentatul Vasile Zăbrian formația parcă a renăscut. Există premise ca această ascendență să continue și fotbaliștii să lupte pentru un loc în prima parte a clasamentului. Sau, poate, să spere la mai mult.  

   Și încă ceva. Este măgulitor faptul că, raionul Soroca este unicul în Republica Moldova care are trei echipe într-o divizie, dar…nu întotdeauna cantitatea în fotbal este mai presus decât calitatea. Or, nu știu ce cred alții, dar eu sunt de părerea că în cele trei echipe sunt destui fotbaliști, inclusiv localnici, care ar putea suda o formație aptă de a se lupta chiar și pentru promovare.

   Știu că multora nu o să le placă astfel de „meditații” și că spiritul rivalității și ambițiile prevalează asupra bunului simț, dar…am zis și eu, fiindcă nu am putut să tac. (Dan AOLEI)      


Articolul precedentFotografia zilei: Bătrânețe, haine grele…
Articolul următorTurte în formă de piersici / „Ghidul bucatelor tradiţionale din raionul Soroca”
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.