De la 1 decembrie 2024, autoritățile de la Moscova au întrodus noi cerințe pentru cetățenii străini care traversează frontiera Federației Ruse

0
157

  Conform Hotărârii Guvernului Federației Ruse nr. 1510 din 07.11.2024, începând cu 1 decembrie 2024 și până pe 30 iunie 2025, toate persoanele străine și apatrizii care traversează frontiera de stat a Federației Ruse prin punctele de trecere aeriană din cadrul aeroporturilor internaționale „Șeremetievo”, „Domodedovo”, „Vnukovo” (Moscova), „Jukovschii” (regiunea Moscova), precum și prin punctul de trecere terestră „Maștacovo” (regiunea Orenburg), vor fi supuse procedurii de prelevare a datelor biometrice.

  Aceasta presupune colectarea imaginii faciale (fotografierea) și a amprentelor digitale (dactiloscopia). Ulterior, din 30 iunie 2025 și până pe 30 iunie 2026, va fi introdusă o cerință suplimentară: persoanele străine și apatrizii care vor traversa frontiera Federației Ruse prin aceleași puncte de trecere, și care nu necesită eliberarea vizei de intrare, vor fi obligați să se înregistreze în sistemul de identificare și autentificare (portalul unic al serviciilor municipale și de stat). În cadrul acestei proceduri, va trebui depusă o declarație privind scopul intrării în Federația Rusă și indicarea locului de ședere (domiciliu).

 

 

Articolul precedentCurs valutar, 6 decembrie 2024: astăzi leul moldovenesc s-a devalorizat față de dolar și față de euro
Articolul următorUn bărbat din Volovița a fost depistat băut la volan și fără permis de conducere
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.