De joi, 8 noiembrie, după vestea din noaptea târzie a lui 7 noiembrie a Curții Supreme de Justiție referitoare la retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu, tot așteptam o reacție firească a lui Nicolae Timofti, cel care a oferit prin decret prezidențial cetățenia fostului președinte al României.
De ce tace fostul șef al statului? Tărășenia cu luarea cetățeniei lui Traian Băsescu este o mare scuipătură a lui Dodon pe obrazul nostru, al tuturor, al societății noastre, al națiunii noastre românești, dar în primul rând pe obrazul lui, al lui Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova care a semnat și emis decretul privind oferirea cetățeniei lui Traian Băsescu. Ținem bine minte: Nicolae Timofti radia de bucurie și de mulțumire de sine pentru curajul de a-l face pe fratele Traian cetățean și al celui de-al doilea stat românesc. Domnul Timofti este un unionist (tacit) convins și decretul lui din 9 iunie 2016 a venit din credința că însăilarea cât mai multor cetățenii ale celor două state locuite de unul și același popor este o modalitate de a face reală unirea.
Din aceeași înțelegere a faptului, dar cu credința neagră a trădătorului de neam a acționat cu rea-voință obraznicul lui succesor Dodon. Acest președinte de paie, ajuns în funcție în chip fraudulos, suspendat deja de vreo patru ori și „amenințat” cu cea de cincea, nu a scăpat niciodată momentul să-și șteargă picioarele de predecesorul său, insultându-l în fel și chip. Decretul de retragere a cetățeniei lui Traian Băsescu a fost culmea neroziei și Dodon merita cel puțin o dezaprobare, dacă un strigăt firesc de indignare este prea mult pentru domnul Timofti.
De ce tace totuși până la această oră fostul președinte Nicolae Timofti?
Poate din cauza faptului că este la curent cu planul general de schițare, punere în aplicare și finalizare a acestei rușinoase afaceri? Poate că dl Timofti știe cum și de cine a fost pus Dodon să emită decretul de retragere a cetățeniei lui Traian Băsescu (3 ianuarie 2017)?
Poate că dl Timofti știe cum recursul lui Băsescu a intrat în procedură judecătorească și de la cine a venit comanda să fie tăvălit în batjocură prin toate instanțele timp de aproape doi ani de zile (27 ianuarie 2017 – 7 noiembrie 2018 pe traseul: Curtea Supremă de Justiție – Judecătoria Chișinău sediul Centru – Curtea de Apel Chișinău – Curtea Supremă de Justiție)?
Poate că dl Timofti cunoaște de ce, anume acum, în mare grabă, poticnindu-se în întuneric, după exact doi ani de la depunerea jurământului de cetățean al Republicii Moldova (3 noiembrie 2016), Curtea Supremă de Justiție, această casă a scamatoriei supreme, ajunge să dea câștig de cauză decretului unui președinte împăiat și să declare nulă cetățenia dată de el lui Traian Băsescu?
De ce tace dl Timofti? De frica lui Plahotniuc care a pus la cale toată această ticăloasă învârteală? Scenariu în care un presupus element infracțional, bănuit de presă și de societate că în timpul unor mandate anterioare de demnitar a săvârșit acte mari de corupție, un președinte făcut prin înșelăciune de un regim al marii corupții, un nimeni ca Dodon, asistat de sistemul judecătoresc a lui Plahotniuc și de clientela lui politică, să fie folosit pe post de buturugă în calea lui Traian Băsescu? Un prilej de a da o lecție lui Băsescu în particular, dar și tuturor celor care ar vrea să-i strice afacerea cu statul capturat? O preîntâmpinare că dispune de toate pârghiie, inclusiv cele juridice, ca să dea peste cap orice eventuală implicare în declanșarea unor procese periculoase pentru el, dar dezrobitoare, salvatoare pentru Republica Moldova?
De ce tace dl Timofti? Îi e frică în continuare de tartorul Plahotniuc? Se teme că acesta ar putea să revină cu aceleași amenințări la viața copiilor săi, a familiei sale? Are frică ca nu cumva să fie iarăși șantajat, arestat, ori pus pe fugă? Știm că toate acestea au avut loc, deși zvâcnirea de demnitate de atunci a fost dezavuată într-un ultim interviu (parcă dat în fața unui pluton de execuție) chiar de dl Timofti, drept una plesnită la fierbințeală, în rezultatul unor dezinformări. Am reținut cât de umilitoare și de nefirească pentru o demnitate de rangul unui președinte a fost acea iertare cerșită public lui Plahotniuc. Păcat de gestul de atunci, păcat de tăcerea de azi. Oare încă nu s-a convins dl Timofti că tăcerea naște monștri? Deșteaptă-te, române! Apără-ți decretul!
Valeriu Saharneanu
