Dacă ești în clasa a X-a, vorbești limba engleză și ai o medie de 8,5, cel puțin, poți aplica pentru o bursă de studii în SUA. Vezi cum o poți face / VIDEO

0
3840

Șanse de afirmare pentru elevii din clasele a X-a. Aceștia pot aplica pentru burse liceale în Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie, scrie tv8.md

Competiția este deschisă pentru ambițioșii care vorbesc limba engleză și au media de cel puțin 8,5. Proiectul funcționează de ani buni, iar unii dintre cei care au trăit deja această experiență, ne-au împărtășit emoțiile, precizând că a fost cea mai bună decizie pe care au făcut-o vreodată.

Visul american sau cel … englez ar putea devine realitate pentru elevii din clasele a X-a. Un centru educațional din Capitală pune la bătaie mai multe burse pentru doritorii de a studia gratuit în școlile private din Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie. Proiectul funcționează de ani buni, iar de atunci până în prezent, și-au făcut studiile, peste ocean, 85 de elevi moldoveni, iar alți 185, în Marea Britanie.

„Programul ASSIST oferă burse de un an. La finele anului academic, elevii noștri revin în țară pentru a finaliza ciclul liceal și a susține bacalaureatul în clasa a 12- a. Programul HMC oferă burse de studiu cu durata de doi ani și posibilitatea de a finaliza ciclul liceal în Marea Britanie. Acești elevi obțin calificativul „AB International Bacalaureate”, deci obțin diploma britanică. În baza acesteia, mai departe aplică la facultate”.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentPe lângă frontiera moldovenească au mai trecut rachete și drone, Igor Grosu
Articolul următorÎn atenția șoferilor! Dacă mergeți în România nu atârnați în mașină iconițe, odorizanți și alte „țețele”. Riscați amendă de până la 3.000 de roni.
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.