Cum protejezi trandafirii de îngheț, iarna. E obligatoriu să procedezi ca la carte

0
268

Tufele de trandafiri din curte sau grădină dau o notă aparte locului în care te relaxezi după o zi grea de muncă. Pentru ca florile tale preferate să reziste gerului năpraznic din timpul iernii, este necesar să-i protejezi ca la carte. În acest fel vei avea trandafiri frumoși și sănătoși în sezonul următor.

Pregătirea trandafirilor pentru iarnă

Trandafirii sunt unele dintre cele mai iubite flori de către femei. Delicați, parfumați, în diferite culori, trandafirii nu dau greș niciodată atunci când vrei să cucerești sau să mulțumești. Mult mai frumoase sunt florile pe care le plantezi chiar tu în grădina ta, în acest caz trandafirii. Aceștia au nevoie să fie protejați de îngheț, curățați și pregătiți pentru sezonul rece. Iată cum trebuie să procedezi.

Afară s-a răcit considerabil, așa că nu ar fi rău să știi cum să îți protejezi plantele și florile și ce trebuie să faci pentru o pregătire ca la carte a trandafirilor pentru iarnă. Dacă și tu ai aceste flori speciale în grădină, îți explicăm ce trebuie să faci.

Cum protejăm plantele preferate de temperaturile scăzute de afară

Primul pas pe care trebuie să îl faci neapărat constă în tăierea tufelor de trandafiri. Acestea nu trebuie să aibă ramuri uscate, rupte sau flori veștejite. De asemenea, trebuie tăiați și lăstarii care au crescut în interiorul tufei, deoarece vei favoriza circulația aerului. Mare atenție la un aspect! Tufele de trandafiri se taie doar după ce au căzut toate frunzele, adică atunci când planta intră în perioada de repaus vegetativ.

După ce te-ai ocupat de acest aspect, este bine să stropești trandafirii, pentru a elimina formele hibernante ale bolilor sau ale dăunătorilor. Poți opta pentru o soluție cu zeamă bordeleză sau un tratament mai scump de la o farmacie fitosanitară. În cazul în care folosești zeamă bordeleză, ai nevoie de 75 grame de sulfat de cupru pe care îl amesteci în 5 litri de apă caldă. Într-o altă găleată amestecă 120g de var hidratat cu 5 litri de apă, după care amestecă ambele soluții și aplică o stropire tufelor de trandafiri.

Mușuroitul trandafirilor –  cum se face pas cu pas

Următorul pas pe care trebuie să îl ai în vedere atunci când pregătești trandafirii pentru la iarnă este mușuroirea. Acest procedeu protejează plantele de temperaturile geroase. De regulă, operațiunea trebuie făcută la sfârșitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, atunci când temperaturile scad sub valoarea de 0 grade Celsius ziua, dar și noaptea.

Ce nu trebuie să faci sub nicio formă

Mușuroirea tufelor de trandafiri înseamnă acoperirea acestora cu un mușuroi de pământ, înalt de 30 cm. Stratul de pământ din jurul florilor va acționa ca un strat izolator, iar planta va fi protejată pe toată durata sezonului rece.

Sub nicio formă nu trebuie să iei pământ din jurul tufelor de trandafiri, deoarece este posibil să înghețe și sigur nu-ți dorești asta. Acesta trebuie cumpărat din magazin sau escavat din altă parte a grădinii.

sursa: playtech.ro


Articolul precedentA turnat apă de gură în chiuveta din bucătărie și a așteptat câteva minute. Ce s-a întâmplat e genial
Articolul următorGata cu temperaturile de vară. În sfârșit, toamna își intră în drepturi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.