Cum le-au fost dați veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial banii nealocați încă de Consiliul Raional Soroca?

0
703

Mâine, 13 mai, la ședința extraordinară a Consiliului Raional Soroca, unul dintre proiectele de decizie prevede alocarea mijloacelor financiare din Fondul de Rezervă pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial (câte cinci mii de lei) și văduvelor (câte două mii de lei) care locuiesc în raionul Soroca. Deși încă decizia nu a fost adoptată, banii se pare că au fost deja repartizați veteranilor de un grup de persoane din care nu au făcut parte conducerea raionului Soroca sau consilieri raionali.

La 8 mai Alla Pilipețcaia, deputat în Parlamentul Republicii Moldova din ultima legislatură, a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj în care scrie că a felicitat veteranii celui de-al Doilea Război Mondial cu prilejul zilei de 9 mai. Postarea este însoțită de câteva fotografii în care apare doamna Pilipețcaia alături de veterani, aceștia au în mână câte un buchet de flori și ceva care seamănă cu un plic.

Am contactat familiile veteranilor pentru a afla mai multe despre aceste vizite. Unul dintre veteranii vizitați a fost Ilie Sîrghi din satul Vasilcău. “A fost doamna deputat, șeful de la Comisariatul Militar și alții. Ne-au dat cinci mii de lei și au spus că sunt din partea Consiliului Raional Soroca” ne-a spus Anatol, feciorul veteranului. Constantin Găvoază din satul Bulbocii Noi la fel a fost vizitat în ajunul zilei de 9 mai. “Da, au fost la noi un grup mare de oameni. Eram și eu acolo, i-au dat tatălui meu cinci mii de lei. Doamna deputat a zis că banii sunt de la Consiliul Raional Soroca”,  ne-a confirmat nora Aurelia. Alt veteran vizitat este și Mihail Focșa din satul Trifăuți. “Cei care au venit nu s-au prezentat de unde sunt, dar am recunoscut-o pe doamna deputat Pilipețcaia. Banii au ajuns la noi, cei cinci mii de lei, noi ne-am iscălit acolo, îmi pare că au zis că banii sunt de  la raion”, afirmă Claudia, fiica veteranului.

Cum se face că în preajma alegerilor parlamentare un grup de oameni împreună cu deputatul Parlamentului dizolvat a distribuit banii deocamdată nealocați, nu știm. Alla Pilipețcaia a respins apelurile noastre, iar la mesajul trimis nu ne-a răspuns până acum. Așa că am încercat să aflăm mai multe detalii de la conducerea raionului Soroca.

“Contează esența, rezultatul, ca veteranii să știe că ei nu sunt uitați, noi recunoaștem meritele faptelor lor din trecut. Dar este clar că este importantă și legalitatea. Nu cunosc dacă banii le-au fost dați deja, eu nu pot comenta fiindcă azi sunt prima zi la serviciu după concediu”, ne-a declarat Veaceslav Rusnac, președintele raionului Soroca. L-am apelat pe Iurie Crețu, șeful Direcției Finanțe care este și autorul proiectului de decizie. “Nu sunt la curent, nu am auzit ca ei deja să fi primit banii. Idee nu am despre aceasta. Eu nu am nimic cu chestia asta, doar am pregătit decizia și atât. Vorbiți cu doamna Alla Bordianu sau cineva din conducerea raionului despre aceasta”, ne-a îndemnat domnul Crețu.

Alla Bordianu, vicepreședinte al raionului Soroca, căreia pentru mai multe zile i-au fost delegate atribuțiile de Președinte al raionului, ne-a răspuns în cadrul audierilor publice ale proiectelor de decizie că nu vede nimic ilegal în acest fapt. “Dumneavoastră găsiți ceva amoral că le-a fost dat veteranilor acest ajutor material? Decizia va fi adoptată la ședința consiliului din 13 mai și vă asigur că avem susținerea tuturor consilierilor. Banii au fost transmiși veteranilor de doamna Claudia Ivanov, președinta Organizației Raionale a Veteranilor din raionul Soroca, care a făcut parte din grupul ce a vizitat veteranii. Privitor la întrebarea dumneavoastră, nu este nimic ilegal în acțiunile noastre”.

Totodată Claudia Ivanov, președinta Organizației Raionale a Veteranilor din raionul Soroca ne-a spus că nu vrea să fie implicată în toată povestea aceasta și că nu are nimic cu banii din partea Consiliului Raional Soroca. “Eu am transmis doar ajutorul din partea organizației noastre și atât”.

Nu punem la îndoială necesitatea alocării acestor bani, dar modalitatea cum a fost făcută. Deși ar fi fost cazul ca acest proiect de decizie să fie propus în ordinea de zi la ședința precedentă, și nu post-factum, iar banii să fie transmiți veteranilor de reprezentanții Consiliului Raional Soroca după aprobarea deciziei de către consilierii raionali.  La noi însă s-a făcut invers. De ce și cui i-a servit acest fapt?


Articolul precedentObservatorul de Nord a înmânat premiile câștigătorilor concursului de fotografii „OUL ÎNCONDEIAT — TRADIȚII PASCALE DE NEUITAT”
Articolul următorAstăzi, în raionul Soroca au fost înregistrate 2 cazuri de infectare.
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.