Nu știu dacă sunteți de acord cu mine, dar eu consider că furtul miliardului este nu doar o pierdere imposibil sau greu recuperabilă, dar și o pată rușinoasă pentru Republica Moldova, în general, și pentru fiecare dintre noi, în particular.
Or, pentru mulți cunoscuți de-ai mei, foști sau actuali membri ai PDM, le-a rămas povara miliardului furat, fiindcă banii au fost furați de unii, nu chiar mulți la număr (probabil), dar ponoasele le trag și acei care nu au furat bani, dar s-au mulțumit cu funcții pentru sine și pentru copiii lor. Acest lucru însă nu diminuează cu nimic și nu reprezintă o scuză — chipurile, eu nu am furat, de aceea nu port nici o vină. O fi, poate, și așa, dar există lucruri care nu țin atât de bani, cât de aducerea oamenilor în pragul disperării. Să ne aducem aminte câtă lume bună a plecat în acești ani din Republica Moldova, lăsând în voia sorții părinți bolnavi și copii fără supraveghere (nu de alta, dar nu a fost posibil ca toată populația să câștige un loc în parlament și să scape de sărăcie, cum zicea marele nostru umorist Gheorghe Urschi). Poate, cine știe, exodul populației însemnă mai mult decât miliardul furat. De altfel, arhicunoscuta Vanga a spus, la vremea ei, că mari schimbări vor avea loc în Republica Moldova numai când la putere va veni o femeie. Atunci, chipurile, vom trăi mai bine… Și astăzi avem la putere nu o femeie, dar chiar două. Ce-i drept, mai înainte am avut în frunte o doamnă de la comuniști, Eugenia Ostapciuc, dar… aceasta n-a transformat presupunerile Vangăi în viață. Acum, doamna Maia Sandu, cot la cot cu doamna Zinaida Greceanîi, ar putea realiza ceea ce a presupus vestita prezicătoare. Pentru aceasta există toate premizele. Apropo, pe durata vieții am avut și eu niște presupuneri, care cu timpul s-au adeverit. Bunăoară, căderea comuniștilor, dar și plecarea de la guvernare a democraților — acest lucru l-am înțeles atunci când la PDM au aderat foștii primari PLDM-iști, în special primarii de la Parcani și Zastânca. Atunci mi-am dat seama că zilele PDM sunt numărate. Văzând ceea ce se întâmplă, eu am părăsit rândurile partidului și astăzi nu regret, ba dimpotrivă, mă felicit că și de data aceasta intuiția nu m-a dat de gol.
Din câte cunosc eu, multă lume este gata s-o susțină pe doamna prim-ministru, iar criticile aduse Maiei Sandu sunt nefondate și se topesc ca fulgii de zăpadă. Bunăoară, să ne aducem aminte de criticile aduse doamnei Sandu pe motiv că, chipurile, a închis multe școli. Nu este adevărat, or, în primul rând, închiderea școlilor a început atunci când doamna Sandu nu era în Republica Moldova și, în al doilea rând, multe instituții de învățământ erau neefective și din punct de vedere al educației, și din punct de vedere economic. Ca să nu mai zic de lipsa concurenței printre elevi în școli, lipsa condițiilor optime de studii și așa mai departe. Ba mai mult, consider că este oportun de a exclude PDM din lista partidelor politice înregistrate în Republica Moldova, de impus acest partid să întoarcă statului toate datoriile, care acum sunt puse pe umerii cetățenilor, să se interzică foștilor lideri ai PDM să creeze noi formațiuni politice și, nu în ultimul rând, să fie micșorat numărul de deputați în parlament. Aș mai propune și cetățenilor să iasă din hibernare, să susțină actuala Alianță de la guvernare, fiindcă unde-s mai mulți și puterea crește…
Ilarion Cetulean,
veteran al sportului