Coronițe de Sânziene, o frumoasă tradiție păstrată de meșterii populari / GALERIE FOTO

0
119

Recent, în incinta Clubului Meșterului Popular din municipiul Bălți, s-au desfășurat ateliere de confecționare a coronițelor cu ocazia sărbătorii Sânzienelor, marcând cea de-a V-a ediție a acestui eveniment tradițional. Aceste ateliere au devenit o frumoasă tradiție anuală, aducând laolaltă meșteri populari și tineri entuziaști pentru a păstra un vechi obicei românesc.

Atelierul de confecționare a coronițelor a fost susținut de cântecele fetelor, participante la eveniment, conferind sărbătorii o frumusețe aparte, lăsând să domine o atmosferă plăcută.

La împletirea coronițelor se utilizează în mare parte plante deshidratate, fiind folosit firul de ață, din care se face o împletitură specială care să le țină strâns, să nu se despletească. Pentru fetele, care au mai confecționat astfel de coronițe, le-a luat timp mai puțin împletitul, fiind cu durata de 20-30 min.  Pentru cele care au încercat această artă pentru prima oară, desigur, a durat mai mult timp, dar produsul final  a îndreptățit așteptările, căci a rămas doar să ne bucurăm de accesoriul obținut.

Au fost invitate mai multe meșterițe populare în împletitul fibrelor vegetale din zona de nord, profesoare de educația tehnologică din mun. Bălți care au împărtășit diverse tehnici de împletire a fibrelor, acesta fiind scopul principal al evenimentului: de a transmite tinerei generații această frumoasă artă, dar și de a cunoaște tradițiile de Sânziene, de purta aceste coronițe.

Noi ne ocupăm cu țesutul tradițional artistic al covorașelor, dar această invitație a fost pentru noi o provocare incitantă de a ne testa măiestria și iscusința anume la împletitul coronițelor, să aflăm tehnici noi ale artei împletitului. Chiar dacă cunoaștem unele tehnici de împletire a fibrelor vegetale, întotdeauna mai este loc pentru noi cunoștințe, pentru a învăța tehnici noi, creative, fiind mereu pregătiți pentru noi experiențe, dar și pentru a promova tradițiile noastre românești, care trebuie valorificate și  păstrate cu sfințenie, pentru a fi transmise tinerei generații.

Legendele spun că sânzienele sunt niște fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, se prind în horă și dau puteri magice plantelor. Aceste zâne bune, dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, dau prunci sănătoși femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele și tămăduiesc bolnavii. În schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără și devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor drept iele sau rusalii.

Ziua Sânzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeița Diana, numele de Sânziana. Sărbătorită în mijlocul verii, ziua Sânzienelor este considerată a fi și momentul cel mai bun pentru culegerea plantelor de leac, dar și de descântec. În Noaptea de Sânziene femeile culeg flori și ierburi care vor fi folosite contra bolilor și altor rele.

 

Aurica ROMAN, Conducător al Centrului de Artizanat și Meșteșuguri „CreativArt”, Drochia, membru ai Uniunii Meșterilor Populari din R. Moldova

 


Articolul precedentLegenda muzicii ușoare românești, Mirabela Dauer, împlinește astăzi 77 de ani
Articolul următorStart înscriere la a VII-A ediție a Festivalului “BUNICA ȘI BUNELUL FEST” din 2024!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.