”Ne-am pornit la şezătoare” – o inițiativă pentru conservarea tradițiilor la Florești / GALERIE FOTO

0
190

Cu titlul „Ne-am pornit la şezătoare”, Centrul Meşterilor Populari din Florești, reprezentat de doamnele Liuba Ciubotaru și Cristina Groza, a organizat o activitate cu scop cultural, găzduită de Muzeul de Istorie și Etnografie Florești, sub coordonarea directoarei Ana Cușnir.

Iniţial s-a început de  la ceva simplu, coaserea unui semn de carte, pentru ca participanţii să capete  îndemânare şi să înveţe elementele de bază specifice regiunii noastre.

La şezătoare s-au adunat femei care au aceleaşi interese:  iubesc arta, apreciază frumosul şi preţuiesc patrimoniul cultural, iar atmosfera creată le-a făcut să considere această activitate, ca fiind o metodă bună de odihnă şi relaxare, după o zi de muncă, fiindcă dacă pui mâna  pe ac şi aţă –  uiţi de toate grijile.

Organizatorii au menţionat că, acest meşteşug a fost preluat de la Chişinău, unde au  participat la atelierul de coasere a cămăşii cu altiţă “Şezătoarea de vineri”, organizată de Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Imaterial.

Centrul meşterilor populari şi-au propus ca  „Ne-am pornit la şezătoare” să devină o tradiţie şi în fiecare zi de joi, cât mai multă lume să vină la şezătoare pentru a învăţa şi transmite mai departe acest meşteşug.

Ina Rîbalchin, reporteră, Florești


Articolul precedentȘase instituții de învățământ din raioanele Soroca, Drochia și Florești vor fi dotate cu echipamente TIC
Articolul următorАндрей Бригидин: Евросоюз — это сплоченное общество, где 79 лет царит мир

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.