Compensațiile în facturile pentru luna decembrie vor fi mai mari pentru mai multe familii

0
298

Compensațiile în facturile pentru luna decembrie vor fi mai mari pentru mai multe familii. Ministrul Muncii și Protecției Sociale a anunțat că a fost revăzută și îmbunătățită metodologia de calcul a categoriilor de vulnerabilitate. Totodată, aproximativ cinici mii de cereri vor fi recalculate, iar majoritatea vor fi în favoarea consumatorilor, a spus Marcel Spătari, scrie radiochisinau.md

Pe parcursul acestei luni au fost făcute mai multe îmbunătățiri la metodologia de clacul a categoriei de vulnerabilitate, în special este vorba de calculul bugetului casnic pentru familiile cu copii mici.  În metodologia veche, familiile care primeau indemnizație pentru concediu de maternitate erau defavorizate pentru că indemnizația venea într-o singură lună, dar acoperă de fapt patru luni ale concediului, de aceea, această indemnizație a fost împărțită la patru în calculul venitului gospodăriei.

De asemenea, a fost micșorat pragul de cheltuieli pentru categoria medie, de la 20 la 15%. Cu alte cuvinte, gospodăriile pentru care cheltuielile pentru energie reprezintă 15 la sută și mai mult din venitul disponibil vor primi cel puțin categoria medie. De asemenea, toate familiile care după venituri au fost declarate nevulnerabile vor fi cel puțin în categoria scăzută.

 Sunt niște măsuri care au restabilit echitatea în sistem și au ajutat familiile cu venituri mai mari decât media să se regăsească într-o categorie care reflectă mai bine situația lor”, a spus ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Totodată, ministrul Marcel Spătaru a spus că vor fi activate anumite filtre pentru evitarea fraudelor.

24 decembrie este data limită de depunere a cererilor pentru cei care vor sa beneficieze de compensații pentru luna decembrie, în baza sistemului. Înregistrarea cererilor se va face pe întreaga perioadă rece a anului.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentFALS: Procurorii i-au întocmit dosare lui Gheorghe Cavcaliuc la comanda Maiei Sandu și a PAS
Articolul următorSpălătoria auto „LuxWash”, disponibilă 24/7, vă acordă (și) carduri 20 la sută de reducere (Publicitate)
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.