Cine va merge în pas cu PAS-ul?

Nu ştiu cât de puternici şi curajoşi sunt şi cei peste 7000 de membri al PAS-ului din 20 de raioane care au decis s-o urmeze pe doamna ex-ministru al Educaţiei Maia Sandu, dar aş vrea să cred că criteriile de selectare a membrilor partidului au fost respectate cu stricteţe, că în partid nu s-au aciuat fel de fel de profitori şi că de data acesta calitatea va bate cantitatea…

Încet, dar sigur, pe unde mai cu tam-tam, pe unde mai „subtil”, campania pentru alegerile prezidenţiale din toamnă este în plină desfăşurare. Partidele înregistrate îşi consolidează şi-şi „consolidează” rândurile, iar politicienii care nu s-au regăsit în celelalte circa 30 de formaţiuni politice îşi înregistrează propriile partide. Într-un cuvânt, se face totul pentru ca la „număratul bobocilor” toţi să fie în formă maximă şi să aibă destule puteri pentru a ţine piept provocărilor venite din partea concurenţilor. Astfel, după mai multe luni de aşteptări, s-a aflat cine este liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), or în acest caz nu era prea mult loc pentru surprize. Doamna Maia Sandu a fost aleasă în funcţia de preşedinte al PAS, cu consecinţele de rigoare. Acei care doresc cu adevărat schimbări spectaculoase au salutat alegerea, iar unele guri rele s-au grăbit să afirme că, chipurile, şi PAS-ul este proiectul cuiva cu bani (de exemplu, un ditamai analist politic afirma zilele acestea că şi aici este mâna lui Vlad Filat), dar… să nu ne grăbim cu concluziile, fiindcă pe parcursul ultimilor ani doamna Sandu a demonstrat că este o fire verticală şi de sine stătătoare şi că în umbra unor calităţi care răspund întocmai noţiunii de „reprezentantă a sexului slab” se ascunde o fire puternică şi curajoasă. Nu ştiu cât de puternici şi curajoşi sunt şi cei peste 7000 de membri al PAS-ului din 20 de raioane, care au decis s-o urmeze pe doamna ex-ministru al Educaţiei, dar aş vrea să cred că criteriile de selectare a membrilor partidului au fost respectate cu stricteţe, că în partid nu s-au aciuat fel de fel de profitori şi că de data acesta calitatea va bate cantitatea. Apropo, chiar nu ştiu dacă PAS-ul are organizaţie şi la Soroca, deoarece nu s-a zvonit prin târg nimic la această temă.

Referitor la alte partide de pe dreapta eşichierului politic se pot spune următoarele: PLDM-ul rămâne într-o gravă criză de imagine şi unii deja aşteaptă „să se stingă lumina”, chiar dacă se mai zvârcoleşte în căutarea unui nou lider şi chiar a declarat că va avea candidatul propriu la prezidenţiale; PL-ul este pe cale de a-şi schimba preşedintele, dar se pare că s-a întârziat cu remanierile şi înlocuirea lui Ghimpu cu Chirtoacă nu va putea diminua din greşelile strategice făcute de liberali în ultima vreme, iar cochetarea cu unele partide şi politicieni aflaţi în dizgraţia cetăţenilor ar putea să-i coste mai scump decât se pare la prima vedere; ЕUROPENII REFORMATORI ai lui Iurie Leancă şi DREAPTA doamnei Ana Guţu sunt partide de factură europeană (de altfel, doamna Guţu are şi un guvern de alternativă cel puţin comparabil cu cabinetul Filip), dar ghinionul este că foarte multă lume din jur, inclusiv şi foarte mulţi din potenţialii alegători, nici pe departe nu corespund rigorilor de aceeaşi factură şi nu sunt la fel de elevaţi ca „drepţii” şi PPEM; PNL-ul a luat apă în gură în ultima vreme, deşi nu este exclus să iasă din găoace la momentul oportun, dar, mai mult ca probabil, şi de data aceasta nu se va trece mai departe de principiul olimpic — importantă este participarea, dar nu victoria; PPRM (cunoscut la Soroca ca partidul domnului Alexandru Oleinic ca „bătaia de măr”) a declarat marţi să şi el va avea candidatura proprie. Despre celelalte partide de dreapta sau centru-dreapta nu ştiu dacă se încumetă cineva să spună ceva, fiindcă, la fel ca şi alte scrutine, acestea se vor limita la ciupirea unor voturi de la colegii mai „barosani”.

Nici urmă de concordie şi pe stânga. Propunerea lui Renato Usatâi de a înainta o candidatură comună (ce-i drept, acesta s-a adresat nu doar celor de stânga şi centru-stânga, dar tuturor forţelor de opoziţie, dar nu-mi imaginez cum ar putea convieţui împreună, de exemplu, Igor Dodon şi Vitalia Pavlicenco) a fost respinsă, bunăoară, de Igor Dodon, care se consideră deja mare mahăr şi consideră că cel puţin are bilet de intrare în turul doi. Cu excepţia PD-ului, care rămâne enigmatic în ceea ce priveşte nominalizarea unui candidat şi nu din cauza că este „secretos peste măsură”, dar pe motiv că are prea multe candidaturi cu „pondere şi abilităţi”, partidele lui Şelin, Ţurcan, Stepaniuc, Garbuz, Petrenco şi atâtea multe altele (nu le-am dar denumirile, fiindcă nu cred că multă lume se ghidează de nişte abreviaturi pe cât de sofisticate, pe atât de sterile, dar se „orientează” după numele liderului) nu se grăbesc să-şi expună punctul de vedere.

Şi încă ceva. La finele săptămânii trecute a avut loc Conferinţa de constituire a Organizaţiei Soroca a Partidului Politic „Platforma Dreptate şi Adevăr” (PP PDA), iar elementul-cheie a acestei adunări a fost alipirea la PP PDA a mai multor PLDM-işti. Cineva a salutat această fuziune, altcineva a pus la îndoială corectitudinea acestui pas (acest fapt este confirmat de numărul mare de vizualizări a variantei WEB a informaţiei cu privire la eveniment), dar să nu uităm că anume această formaţiune, alături de PAS-ul Maiei Sandu, în special, ar putea să ne furnizeze candidatura care să ne ferească de pericolul venirii la putere a unui exponent al forţelor proasiatice şi profund antieuropene.