Petru Șchiopul, strănepot de fiu al lui Vlad Țepeș), a primit tronul Moldovei în datorită banilor oferiți marelui vizir Mehmed Sokollu. A fost primul din familia Basarabilor – domnitoare în Muntenia – care a urcat pe tronul moldovenesc al Mușatinilor. A domnit de patru ori: iunie 1574 – noiembrie 1577, decembrie 1577 – februarie 1578, martie 1578 – decembrie 1579, octombrie 1582 – august 1591, scrie newsweek.ro.
Prima oară a ocupat scaunul domnec după ce Ioan Vodă cel Viteaz a fost învins în lupta de la Roșcani de turcii veniți să-l impună ca domn pe Petru, după ce a fost trădat de mai mulți boieri. Născut la 1534, Petru avea deja 40 de ani la acel moment și era căsătorit cu Doamna Maria, cu care avea trei copii. Doi dintre ei, Despina și Vlad, au murit, însă, de mici, fiind înmormântați la Mânăstirea Galata de lângă Iași, ctitorie a părintelui lor.
Pe al treilea, o fiică, domnița Mărioara, a măritat-o, în 1587, cu un grec, Zoto Tzigara, dându-i o zestre uriașă. În timpul domniilor sale, Petru Șchiopu s-a confruntat cu mai multe expediții ale cazacilor, care au încercat să impună diverși pretendenți, printre care se aflau și frați vitregi ai lui Ion Vodă cel Viteaz, fostul domnitor. Unele încercări au avut chiar succes, de aici și fărâmițarea perioadelor de domnie ale lui Petru.
Doi dintre acești pretendenți – Ioan Potcoavă și Alexandru Potcoavă – au reușit, fiecare, să îl înlăture din tron, pentru câte o lună. A treia oară, în 1582, este înlocuit de sultan cu Iancu Sasul, un fiu al lui Petru Rareș, fiind trimis în exil la Alep. Dar, după uciderea lui Iancu Sasul, la Liov, Petru câștigă din nou domnia. Deși era privit ca un domnitor bun atît cu boierii, cât și cu poporul, el avea o slăbiciune: îi plăceau femeile tinere și frumoase.
Așa se face că, deși ajunsese la 50 de ani, domnitorul n-a ținut cont de nevastă și s-a amorezat lulea de foarte juna Irina, care e posibil să fi fost chiar doică de copii domnești. Fata nu avea mai mult de 15-16 ani la acel moment și era o femeie de rând, nu din vreun neam boieresc. În plus, ea i-a dăruiti chiar și un fiu. Ștefan, încă de pe vremea în care Doamna Maria, soția voievodului, mai trăia.
Citește articolul integral pe newsweek.ro