Ce trebuie să faci dacă ai alergie la puful de plop

0
598

An de an, în această perioadă, străzile și parcurile sunt acoperite de puf de plop. Pentru unii, este un tablou inedit, pentru alții, un adevărat coșmar, în condițiile în care acest puf este un factor alergen ce provoacă o serie de probleme pentru cei care suferă de alergii sau alte afecțiuni ale aparatului respirator.

Polenul arborelui de plop este, de fapt, cauza principală a declanșării alergiilor, fiind asociat de specialiști cu astmul bronșic și conjunctivita alergică. Cei afectați se confruntă cu simptome precum: strănutul, rinita alergică, ochii inflamați, congestia nazală, iritarea gâtului.

În condițiile în care, simultan cu apariția pufului de plop înfloresc și cele mai multe specii de plante care generează polen alergic, persoanele care au probleme cu alergiile ajung să sufere o „suprasolicitare a sistemului imunitar”.

„În intervalul de timp în care observăm de obicei puful de plopi, înflorește cea mai mare parte a ierburilor care generează polenul alergic. Orice specie are partea sa de vină”, ne atenționează Dr. Jeffrey Demain, director a Centrului de Astm, Alergologie și Imunologie din Alaska, SUA.

Recomandările specialiştilor

Nu există nicio rețetă universal valabilă și care să ne protejeze complet de efectele neplăcute, însă specialiștii vin cu câteva recomandări. Astfel, cea mai bună armă este purtarea măștii de protecție la fiecare ieșire din casă. Alte măsuri utile, potrivit sanoteca.md :

  • dacă ai petrecut mai mult în aer liber, fă un duș imediat după ce ajungi acasă, acordâns o atenție deosebită părului și feței, mai ales ochilor
  • pune hainele la spălat după fiecare purtare
  • ia un medicament antihistaminic de nouă generație cu jumătate de oră înainte de a pleca de acasă
  • testează-te din timp pentru a afla la ce tip de polen ești, de fapt, alergic și află în ce perioadă a anului este vârful diseminării acestuia.
  • în plin sezon al alergiilor, poartă o mască de protecție când ieși din casă
  • ține geamurile locuinței și a automobilelor închise
  • folosește în casă un aspirator cu filtru HEPA pentru a face curățenie

sursa: playtech.ro


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentPompierii din Orhei, eroi în fața tragediei: profesionalism și compasiune într-un moment de durere și disperare
Articolul următorȘcoala profesională din Florești și-a deschis ușile pentru absolvenții de gimnazii
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.