În ultima vreme, experții au semnalat un nou tip de escrocherie. Prin aceasta, utilizatorii rețelelor mobile primesc apeluri de la numere necunoscute, iar după o scurtă perioadă de tăcere, apelantul închide. Dar ce se ascunde, de fapt, în spatele apelurilor care se închid imediat ce răspunzi la telefon? Ei bine, răspunsul la această întrebare îl vei afla în rândurile care urmează.
Ce se ascunde în spatele apelurilor care se închid imediat ce sunt preluate
Mai precis, este vorba despre o formă de spam telefonic. De menționat este faptul că, dacă ați primit un astfel de apel telefonic, acesta nu vă va afecta factura și nici nu este conceput pentru a vă fura informațiile personale sau bancare.
Cel mai probabil, mulți dintre voi ați răspuns la un apel de la un număr necunoscut. După o scurtă tăcere, apelul se închide fără ca cineva să spună vreun cuvânt. Destul de iritant, fenomenul este cunoscut sub denumirea „robocalls” și devine din ce în ce mai frecvent. Dar ce se află în spatele acestor apeluri aparent lipsite de sens?
După cum vă spuneam, apelurile cu pricina nu reprezintă o amenințare directă pentru securitatea bancară sau personală, însă pot fi destul de supărătoare. Atunci când răspundeți la unul dintre aceste apeluri, de obicei, este liniște înainte, iar ulterior, conversația se întrerupe. Ei bine, acest lucru se datorează faptului că boții sunt programați să formeze numere automat.
Ce realizează unele companii prin această metodă
Această metodă permite companiilor de telemarketing să maximizeze eficiența agenților lor, asigurându-se că aceștia participă doar atunci când există cineva la celălalt capăt al liniei. Scurta liniște care este percepută înainte ca apelul să fie deconectat are funcția de a menține conexiunea activă, în timp ce sistemul încearcă să găsească un agent disponibil. Dacă nu îl primiți într-un anumit timp, apelul se încheie automat.
De asemenea, aceste apeluri automate pot avea scopul de a verifica dacă un număr este activ și dacă cineva răspunde la el. Asta le permite unor companii să-și actualizeze listele de contacte și să se asigure că vizează numere valide în eforturile lor de marketing. Odată ce se confirmă că un număr este utilizat, probabil că va fi apelat din nou.
Cum ne pot afecta astfel de apeluri
Totuși, există și o variantă alarmantă a acestui fenomen, apărută de curând în Spania și în alte state europene. Scopul apelului este ca persoana care răspunde să spună „da”. De obicei, aceste apeluri încep cu o voce generată de inteligența artificială care pune o întrebare simplă, cum ar fi „Mă auzi?”
Scopul este acela de a înregistra destinatarul care spune „da”. Ulterior, înregistrarea respectivă poate fi folosită în mod rău intenționat pentru a autoriza taxe sau abonamente nedorite, folosind înregistrarea ca dovadă a consimțământului, conform celor de la okdiario.com.