Blocul chirurgical al IMSP SR Florești, OMF Iliciovca și  OMF  Temeleuți, vor beneficia de resurse financiare pentru eficientizare energetică

0
45

Urmare a lansării  proiectului pentru îmbunătățirea eficienței energetice a Blocului chirurgical al IMSP „Spitalul raional Florești”, de efectuare a lucrărilor de reparație a acoperișurilor sediilor  OMF s. Iliciovca, OMF s. Temeleuți, la data de 12 decembrie la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Moldovei, vicepreședintele raionului Florești, domnul Gheorghe Gancear, a semnat Acordul de Grant și de împrumut cu Corporația Financiară Nordică de Mediu (NEFCO).

Acest proiect de eficiență energetică a instituțiilor publice de sănătate este unul mult așteptat. Întreținerea clădirilor publice, care sunt adesea foarte vechi, costă foarte mult, în acest context,  renovările de eficiență energetică sunt foarte necesare, având un impact benefic prin  consumul redus de energie și costuri minime la consum. Astfel, implementarea acestui proiect, de asemenea, va avea un impact pozitiv pe termen lung asupra economiei raionului. Cel mai important este faptul că modernizarea prin eficientizarea energetică a instituțiilor medicale va permite pacienților, cît și personalului angajat, să se bucure de un mediu de muncă, tratament, reabilitare mai confortabil.

Lucrările de eficiență energetică care vor fi implementate în clădiri vor include modernizarea și renovarea exteriorului clădirilor; termoizolarea fațadelor cu vată minerală bazaltică (MW) cu grosime de 100 mm, termoizolarea planșeului de subsol pe intrados cu polistiren extrudat (XPS) cu grosime  de 50 mm, înlocuirea tâmplăriei de lemn existente cu tâmplărie cu tocuri și cercevele din PVC în sistem pentacameral, cu ranforsări din profile metalice galvanizate,cu geam termoizolant dublu  4+16+4 mm, modernizarea instalației interioare de încălzire, izolarea termică  a conductelor de agentului termic din subsoluri și canale tehnice, montarea ascensorului spitalicesc nou,  lucrări de reparație a acoperișului OMF s. Iliciovca, OMF s. Temeleuți r-nul Florești.

Ca rezultat va fi prelungită durata de exploatare a clădirilor renovate și vor servi ca stimul pentru implementarea  proiectelor similare în viitor de către alte instituții, întrucât sediile instituțiilor medicale din toată țara sunt, cu aproximație, în aceeași stare dificilă.

Ana BUGAN, Șef al Serviciului Atragere a Investițiilor, DEAI

 

 


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentLa ai săi 30 de ani, Federația de judo i-a premiat pe cei mai buni. Printre laureați sunt și trei soroceni
Articolul următorAmelia Tofan – Alba ca Zăpada și Sandu Rotari – Ajutorul lui Moș Crăciun!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.