Biserica românească „Sfinții Martiri Brâncoveni” – o ctitorie veșnică

0
549

  Acest sfânt locaș bisericesc este o emblemă a măreției lui Dumnezeu. După „Lumânarea Recunoștinței”, acest sfânt locaș bisericesc este cea mai frumoasă investiție din Soroca, cu o arhitectură deosebită, care dă valoare și frumusețe spirituală cetății

În această construcție sfântă sunt lacrămile Sfinților Brâncoveni care cu prețul vieții lor au dat mărturie despre identitatea noastră creștină ortodoxă. Această biserică este casa lui Dumnezeu zidită pe pământul sfânt și veșnic apărat de marele nostru voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Jertfa Sfinților Brâncoveni nu este pentru 2 ani, ci pentru veșnicie, care, în termenii lumești de astăzi, înseamnă 99 de ani. A da unei biserici construite din banii Guvernului României și din donațiile de suflet ale sorocenilor doar 2 ani este o blasfemie, în primul rând la adresa lui Dumnezeu, dar și a poporului român, care a fost mereu alături de Moldova, mai ales după 1990, când s-a implicat prin multiple proiecte naționale de ajutorare a Moldovei la toate nivelurile, chiar și aici în Soroca, prin Consiliul Județean Buzău, Primăria Buzău, dar și prin alte județe și orașe din România, înfrățite cu Soroca.

 Votul consilierilor socialiști a produs o mare pată nu doar peste Soroca, ci peste întreaga Moldova, cât și peste Mitropolia Republicii Moldova, dar și peste Mitropolia Basarabiei, care, împreună, mărturisim aceeași credință ortodoxă și vorbim împreună dintotdeauna aceeași limbă cântată și rostită de marele nostru poet național Grigore Vieru, care a plecat în lumea de dincolo cu această durere a dezbinării dintre noi, creștinii.

 Activitatea părintelui paroh Sorin Huluţă Saftiuc de a se implica trup și suflet în definitivarea acestui proiect măreț și național de ridicare a acestui simbol veșnic al Ortodoxiei aici, la Soroca: Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” este o dovadă vie că vă iubim și vă respectăm. Tot ce am zidit cu banii din România rămâne pentru totdeauna aici în Moldova lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Orice greșeală din viață se poate repara cu demnitate. Dați lui Dumnezeu ce I se cuvine: Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” pe 99 de ani, cu posibilitatea de a fi prelungit termenul până în veșnicie, și nu 2 ani, de râsul lumii. Biserica și pământul aparțin din veșnicie doar lui Dumnezeu, care să binecuvânteze și să ocrotească Moldova și cetatea Soroca a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, spre unire veșnică.

Mare este Dumnezeu!

  Preot prof. dr. MILEA MIHAIL, Cetățean de onoare al raionului Soroca, Membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România


Articolul precedentCazuri noi de gripă sezonieră, în ultima săptămână: Soroca – 6 cazuri, Florești – 4 cazuri. La Drochia nu sunt cazuri de gripă sezonieră
Articolul următorDanezii au lansat o petiție pentru a cumpăra statul California de la SUA: „Vom aduce hygge la Hollywood”
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.