ANSP: Specialiștii monitorizează circulația virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul țării, inclusiv evoluția noii variante NB.1.8.1

0
196

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță că monitorizează în continuare circulația virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv evoluția noii variante NB.1.8.1, detectată recent în mai multe țări, comunică moldpres.md

Potrivit ANSP, în perioada 28 aprilie – 25 mai 2025, în țară au fost efectuate 5.450 de teste PCR și teste rapide, fiind confirmate 12 cazuri de COVID-19, ceea ce indică o circulație redusă a virusului în comunitate.

ANSP anunță că colaborează cu partenerii internaționali pentru supravegherea genomică a virusului și evaluarea potențialului noii variante.

Autoritățile sanitare recomandă populației să continue respectarea măsurilor generale de protecție; să se adreseze medicului de familie în caz de simptome respiratorii; să se vaccineze împotriva COVID-19; să se informeze doar din surse oficiale și sigure

Potrivit unui raport publicat de Organizația Mondială a Sănătății la 23 mai, varianta NB.1.8.1, care derivă din tulpina Omicron, se răspândește mai rapid în unele regiuni, în special în zona Pacificului de Vest. Cu toate acestea, riscul pentru sănătatea publică este considerat scăzut, iar severitatea bolii nu este mai mare decât în cazul altor subvariante.


Articolul precedentPloaia de astăzi a transformat din nou orașul Soroca într-o mică Veneție / VIDEO
Articolul următorMeteo, 29 mai 2025: ploi pe arii exstinse și valori termoce de până la +18 grade Celsius
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.