Judecătoria Bălți, sediul Central, a pronunțat sentința în dosarul a doi inculpați acuzați că au colectat ilegal informații cu potențial de a afecta suveranitatea și securitatea Republicii Moldova. Cei doi au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii prevăzute la articolul 338 din Codul Penal, după ce, în primăvara anului 2025, au organizat un pretins sondaj în municipiul Bălți pe teme cu caracter vădit separatist, informează cotidianul.md
Potrivit sentinței, inculpații au acționat în perioada martie-aprilie 2025, recrutând persoane prin intermediul rețelelor sociale, pe care le-au instruit și le-au remunerat pentru a colecta opinii privind subiecte ce vizau ieșirea UTA Găgăuzia din componența Republicii Moldova, crearea așa-numitei „Găgăuzia Mare” împreună cu Bugeacul și idei propagandistice precum „în noua ordine mondială, Găgăuzia va merge în Rusia”. Scopul declarat era „prevenirea desființării Autonomiei Găgăuze” și „lupta împotriva juntei pro-române”. Ancheta a stabilit că datele colectate urmau să fie utilizate în detrimentul suveranității și securității statului. La 5 aprilie 2025, cei doi au organizat la Bălți desfășurarea unui sondaj improvizat, numit „Pentru alegerile cinstite”, în cadrul căruia tineri recrutați au intervievat cetățeni folosind formulare special pregătite. Participanții au primit tricouri tematice și instrucțiuni despre cum să abordeze persoanele și cum să filmeze procesul de colectare a datelor.
În fața instanței, inculpații și-au recunoscut integral vina și au solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată. Martorii audiați au confirmat rolul lor în coordonarea acțiunilor, distribuirea materialelor și gestionarea persoanelor implicate. Instanța a reținut că cei doi au acționat cu intenție, conștienți de caracterul prejudiciabil al activităților desfășurate. Probele: declarații, imagini video și înscrisuri confirmă implicarea lor în organizarea unui sondaj neautorizat, construit pe scenarii separatiste și pe orientarea politică a Găgăuziei spre Rusia.
Pentru faptele comise, instanța i-a condamnat pe fiecare la o amendă de 850 de unități convenționale, echivalentul a 42.500 de lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din sumă în termen de trei zile de la rămânerea definitivă a sentinței. Până la intrarea în vigoare a hotărârii, a fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi teritoriul țării.
Cazul celor doi inculpați din Bălți scoate în evidență infiltrarea tot mai agresivă a elementelor expansioniste rusești în spațiul informațional moldovenesc, o amenințare directă la adresa ordinii constituționale. Un referendum local privind integritatea teritorială este ilegal, întrucât nicio comunitate locală nu poate decide singură asupra frontierelor țării. Constituția spune expres că statul este unitar, iar asemenea chestiuni pot fi supuse doar referendumului republican.
Deși provocările au apărut în plină perioadă preelectorală, tema separatistă a fost folosită ca instrument pentru a submina planul noii reforme administrativ-teritoriale, care urmărește modernizarea administrației publice, eficientizarea instituțiilor locale și trecerea de la un model moștenit din epoca sovietică la unul european. În schimb, rețelele care au orchestrat „sondajul” de la Bălți urmăresc slăbirea statului și instigarea unui segment al populației. Aceste acțiuni se înscriu în tiparul propagandei expansioniste a Rusiei care caută permanent breșe pentru a activa tensiuni regionale și a crea focare de destabilizare.
În fața acestui val de provocări, statul are obligația să aplice ferm legea și să protejeze procesul de reformă administrativă de manipulări și ingerințe externe. Republica Moldova nu își poate permite ca agenda politică să fie dictată de propagandiști, tocmai într-un moment în care modernizarea țării este o necesitate strategică.














