FALS: Republica Moldova a interzis transferurile de bani din Rusia

0
132

La începutul lunii ianuarie, site-ul publicației „Комсомольская Правда в Молдове” a publicat o știre în care afirmă că transferurile de bani din Federația Rusă au scăzut cu 70% în ultimul semestru al anului 2023, adăugând că autoritățile aproape că au interzis, inițial, aceste transferuri, „iar acum se bucură că izvorul a secat”. Această afirmație este falsă. Transferurile bancare din Rusia nu au fost interzise niciodată, confirmă Banca Națională.

„Transferurile de bani din Rusia către Moldova au scăzut brusc: puterea mai întâi le-a interzis, iar acum se bucură că „izvorul a secat”. Conform ultimelor date publicate de Banca Națională a Moldovei, în cea mai mare parte scăderea se referă la banii veniți din Rusia – cu aproape 70%. Adică inițial au făcut totul ca transferurile din Rusia către Moldova (și invers) să fie oficial aproape că interzise, apoi au prezentat rezultatul deplorabil ca pe o veste minunată (în original: «Резко упали денежные переводы из России в Молдову: Власти сначала их запретили, а теперь радуются, что “ручеек иссяк”. Согласно последним данным, опубликованным Национальным банком Молдовы (НБМ), в большей степени это касается денежных средств из России – снижение составило почти 70%.То есть, сначала сделали все, чтобы переводы из Россию в Молдову (и наоборот) были официально чуть ли не запрещены, а потом выдали плачевный итог как прекрасную новость», a scris „Комсомольская Правда”.

Știrea a fost plasată și pe agregatorul rusesc news.mail.ru, de unde a fost distribuită pe Facebook de utilizatori, dar și pe pagina de Facebook a publicației, de unde, la fel, a fost distribuită de alți utilizatori.

Transferurile de bani din Rusia nu pot fi interzise, în condițiile actualei legislații

Solicitată să explice în ce condiții pot fi interzise transferurile bancare și dacă cele din Rusia au fost restricționate în ultimii ani, Banca Națională a Moldovei (BNM) a comunicat pentru StopFals.md: „Prestarea serviciilor de remitere de bani pe teritoriul Republicii Moldova este reglementată de către Regulamentul privind activitatea prestatorilor de servicii de plată în sistemele de remitere de bani, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 204 din 15.10.2010. Acest regulament nu conține prevederi referitoare la interzicerea/restricționarea transferurilor de bani din anumite regiuni sau țări. Totodată, astfel de restricții nu au fost introduse din punct de vedere legal și operațional nici prin alte dispoziții ale BNM”.

După începutul războiului din Ucraina, volumul transferurilor din Rusia a crescut semnificativ, apoi au scăzut din nou

Datele BNM, furnizate portalului Stopfals.md în mai 2023, arată că în ultimii 10 ani transferurile de bani din Rusia către persoane fizice au scăzut constant, ajungând de la 62% din totalul remitențelor în 2014 până la 10,9% în 2021. Totuși, în al doilea și al treilea semestre din anul 2022, adică după ce a început războiul din Ucraina, aceste transferuri au crescut brusc, ridicându-se la 21% din totalul remitențelor în anul 2022. Iată cum a explicat creșterea guvernatorul de la acel moment al Băncii Naționale Octavian Armașu, într-un interviu acordat în iunie 2023: „Această creștere a transferurilor persoanelor fizice din Federația Rusă în Republica Moldova o explicăm parțial prin faptul că mai mulți cetățeni moldoveni se aflau în Federația Rusă la momentul când s-a declanșat războiul și au fost impuse acele sancțiuni dure (internaționale n.r.).

Extras din Raportul BNM „Conturile internaționale ale Republicii Moldova”

Extras din Raportul BNM „Conturile internaționale ale Republicii Moldova”

Ei au acumulat economii și acum treptat le transferă acasă, în Republica Moldova. Probabil consideră Republica Moldova un loc mai sigur decât ceea ce este astăzi în Federația Rusă”.

Datele publicate de Banca Națională în decembrie 2023 arată într-adevăr o scădere esențială a transferurilor din Rusia și țările CSI în semestrul al treilea al anului trecut, însă scăderea nu a ajuns la zero niciodată, ceea ce s-ar fi întâmplat dacă transferurile ar fi fost, în vreun fel, interzise.

Falsul promovat în acest articol se încadrează în narațiunea de dezinformare potrivit căreia actuala guvernare a Republicii Moldova aplică diverse măsuri anti-rusești, în detrimentul propriilor cetățeni, dar conforme cu politica „rusofobă” a Occidentului. Portalul Stopfals.md a dezmințit mai multe falsuri legate de această narațiune (aiciaiciaici și aici).

Комсомольская Правда в Молдове” este o publicație tipărită cu politică editorială pro-Kremlin, al cărui portal, KP.md, a fost blocat în octombrie 2023 prin ordinul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) la solicitarea Comisiei pentru Situații Excepționale, pe motiv că ar publica informații „în stare să genereze tensiuni ori conflicte sociale”, în contextul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Site-ul însă și-a schimbat adresa web și continuă să publice conținut pro-Kremlin și antieuropean., fiind inclus de portalul Stopfals.md în topul surselor care au promovat falsuri și manipulări în anul 2023.

Viorica Zaharia, topFals.md


Articolul precedentCurs valutar pentru 6 februarie 2024: euro valorează 19 lei și 14 de bani, iar dolarul costă 17 lei și 80 de bani
Articolul următorLa Soroca-Nouă o mamă cu fiica de trei ani au fost lovite de un automobil la câțiva metri de zebră, tatăl cu alt copil au reușit să scape
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.