Doamna Ala Stîrcu este o persoană publică bine cunoscută în orașul Florești, în special de către părinți și copii. Este pedagog și directoare a Centrului de Creație pentru Copii. De-a lungul anilor doamna Stîrcu a reușit să adune în jurul său un colectiv frumos de copii și pedagogi. La Centru de Creație copiii învață de toate – de la gătit și realizarea obiectelor artizanale, la cântat și dansat.
Dar istoria pe care a hotărât să ne-o povestească de această dată este despre o suferință cu care se confruntă de ani buni și pe care a ascuns-o de ochii lumii, așa cum a putut și a știut mai bine. A purtat eșarfe și basmale în toate perioadele când boala progresa. Dar într-o bună zi, și-a zis: „Până aici.”
Vă propunem să ascultați monologul Alei Stârcu, care este despre curaj, despre acceptarea de sine, despre puterea de a înfrunta dificultățile și despre găsirea forței interioare de a trăi frumos și demn. Este povestea unei femei care a decis să nu mai ascundă suferința, ci să o confrunte deschis, să își accepte vulnerabilitățile.
Monologul doamnei Ala Stârcu este o mărturisire emoționantă și sinceră, care ne inspiră să ne acceptăm pe noi înșine, indiferent de provocările pe care ni le aduce viața. Este o lecție despre reziliență, despre cum putem transforma durerea în putere și despre importanța de a fi sinceri cu noi înșine și cu cei din jurul nostru.
„Prima mea emoție legată de acest aspect a fost oare ce va gândi mama când o să mă vadă cu părul căzut, cum o să se simtă ea… A fost cel mai dureros moment. Ea totuși reușește să le primească cumva fără să facă panică, fără să înceapă a plânge, dar știu că în sine ei se îngrijorează mult. Mult mai târziu am aflat ce diagnostic este acesta când am început să mearg la medici. Lupta cu această afecțiune nu a fost poate atât de grea. Adică când tu compari că cineva este invalid, este calic absolut, nu se poate mișca, tu te gândești, a, dar nu e așa mare problemă. Dar iată în momentul când te pregătești să ieși afară, tu stai și te gândești, dar cum? Ce faci? Cum îți ascunzi afecțiunea?”
Adevărata inspirație a venit din partea fiicei sale, Cristina, care a adus în discuție ideea de a-și asuma public alopecia și de a o transforma într-o declarație despre acceptarea de sine și despre găsirea frumuseții în fața diversității. Într-o lume care adesea impune standarde rigide de frumusețe, Ala a ales să spună povestea ei într-un mod sincer și deschis. A acceptat provocarea de a se vedea și de a fi văzută dintr-o altă perspectivă, una care să pună accentul pe trăirile și emoțiile umane, pe lupta interioară și pe capacitatea de a depăși obstacolele.
„Nu există perfecționism numai de aceea că ai păr sau totul este normal. Oamenii necunoscând această boală, deseori o confund cu faptul că s-ar putea să ai repercursiuni în urma tratamentului de cancer. S-au apropiat oameni care mi-au spus să ai putere să lupți cu boala ta, și eu înțelegeam că se referă la cancer. Și atunci era foarte straniu să simți că celălalt crede că tu ai cancer. Imediat spuneam, nu, stați liniștiți, la mine este mult mai bine, este doar o afecțiune estetică. În timp înțelegi că probabil trebuie să te oprești din agitație, din alergat și să ai mai mult timp și grijă de sine…”
Cu toate acestea, drumul către acceptare nu a fost ușor. Sentimentele de umilință și presiunea de a fi perfectă au fost provocări constante. Cu toate acestea, Ala a găsit în această experiență o lecție importantă: aceea de a se accepta pe sine, cu toate trăsăturile și schimbările corpului său. Pentru toți cei care trec prin experiențe similare, Ala Stîrcu oferă un sfat prețios: acceptați-vă pe voi înșivă în primul rând, găsiți în această experiență o oportunitate de învățare și creștere, și nu uitați că fiecare detaliu al vostru vă definește și vă face unici. Alopecia poate fi o provocare, dar și o sursă de înțelepciune și de frumusețe autentică, iar drumul către acceptare începe atunci când începem să ne iubim așa cum suntem.
