Adormirea Maicii Domnului – tradiții și superstiții

0
242

Sărbătoarea Sfânta Maria – ziua mai este numită și Sfânta Maria Mare, Sântămaria sau Uspenia este una încărcată de simboluri, e o zi în care creştinătatea prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului.

Este vorba despre momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice. Scrierile bisericești spun că ea ar fi fost luată de apostolul Ioan, la Ierusalim, pentru a fi îngrijită cum se cuvine. S-a stins în casa lui şi a fost înhumată în peştera din Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, alături de părinţi şi de logodnicul Iosif. Se spune că în ziua Adormirii, îngerii şi sfinţii au umplut împrejurimile de lumină. De la funeralii ar fi lipsit apostolul Toma. Iar când acesta a revenit, după 3 zile, s-a dus la mormânt și l-a găsit gol și se crede că Fiul Ei a ridicat-o la cer, de-a dreapta Lui, ca Împărăteasă.

Dacă eşti însărcinată, în ziua de 27 august, premergătoare sărbătorii Sf. Maria, nu trebuie să munceşti sau să trebăluieşti pentru a avea o naştere uşoară şi un copil sănătos. Se crede că femeile însărcinate care nu respectă această tradiţie vor avea dureri mari la naştere; Fetele care doresc să se mărite trebuie să spele cu apă de busuioc icoana Maicii Domnului pentru ca Fecioara să le ajute să-şi întâlnească alesul.

Cine se roagă, ținând post negru, la Sfânta Fecioară, scapă de necazuri grele, de boli, de pagube și capătă în schimb alinare și împlinire…  Tradiția spune că în această zi se împart struguri pentru morți. În dimineața zilei în care este cinstită Adormirea Maicii Domnului se obișnuiește că femeile să meargă la biserică și să împartă struguri pentru cei trecuți la cele veșnice. În unele zone se dau pentru sufletele celor decedați prune coapte și faguri de miere… Începând cu această zi, ciobanii coboară oile de la munte, bărbații își schimbă pălăria cu căciulă.

Cine se roagă la Sfânta Fecioară scapă de necazuri și de boli Sărbătoarea cunoscută drept Adormirea Maicii Domnului face ca tradițiile religioase și folclorice să se împletească și să lase loc unui lung șir de rânduieli străvechi. Nu se aprinde focul în sobă de ziua Adormirii Maicii Domnului. Conform superstițiilor, acesta este un gest care poate atrage boala și ghinionul.

Acatistul Maicii Domnului – „Bucuria tuturor celor necăjiți” “Slavă Ție, Dumnezeul nostru. Împărate ceresc. Sfinte Dumnezeule. Preasfânta Treime. Tatăl nostru. Că a Ta este împărăția. Miluiește-ne pe noi. Slavă. Doamne, miluiește-ne pe noi. Și acum. Ușa milostivirii. Apărătoare Doamna, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, că ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară”. Rugăciune către Maica Domnului “O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi; dă-ne mângâiere şi nouă, celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine, altă scăpare şi ajutor nu avem. Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre, şi ca Maica lui Dumnezeu şi Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ţie cu credinţă nu este ruşinat. Auzi-ne şi acum, în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă şi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie, întru Împărăţia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin. Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioşi şi ocrotirea celor necăjiţi; vezi nevoia mea şi necazul meu. Ajută-mă, că sunt neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Ştii nevoia mea, uşurează-mă de ea precum voieşti căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin”.


Articolul precedentDe ce este bine să consumi porumb fiert: O sursă bogată de minerale și vitamine
Articolul următorCoptură cu julfă ca la Bădiceni / „Ghidul bucatelor tradiţionale din raionul Soroca”
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.