Orașul a început să se dezvolte pe terasa superioară în anii 1870, de-a lungul drumurilor care duceau la Bălți și Mogilev-Podolski, care au evoluat în străzile Belețkaia și Mogilev. În absența căii ferate și în imposibilitatea de dezvoltare a industriei și a comerțului în volume mari, conducerea orașului a pus accentul pe dezvoltarea instituțiilor de învățământ. La începutul secolului al XX-lea Soroca, dintr-un centru administrativ și comercial județean obișnuit, începe să se transforme într-un centru educațional din partea de nord-est a Basarabiei.
În oraș încep să se stabilească și să se construiască o varietate de instituții de învățământ. Liceul pentru fete a fost deschis pe 28 septembrie 1900. Pentru liceul de pe str. Poștală (actualmente str. Ion Creangă, 19) în 1904–1905 a fost construită o clădire cu 2 etaje pentru 300 de elevi. Autorul proiectului a fost arhitectul din or. Odessa V. I. Șmidt. Pentru pregătirea cadrelor didactice, în 1912 a fost deschisă o scoală profesională, așa numită seminarie, pentru învățători cu durata de 4 ani. Pentru dezvoltarea agriculturii moderne, pe data de 5 februarie 1907, se deschide primul în Basarabia Colegiu Agrotehnic, căruia i se alocă suprafețe de teren mari pe terasa superioară a orașului. În 1912, colegiul a primit o clădire nouă, construită la intersecția străzilor Belețkaia și Mogilev (actualmente str. Bălțului, 2), autorul proiectului academician-arhitect din Sankt-Petersburg Marfeld Robert Robertovici. Cheltuielile totale anuale pentru educație în anul 1913 au ajuns la 28 000 de ruble, adică mai mult de 1/3 din bugetul orășenesc.
Nicăieri în provincia Basarabiei, cât și în cele vecine, învățământul nu a fost finanțat la așa nivel. Numărul total de elevi era de 1200, inclusiv 800 de băieți și 400 fete. Astfel, în acea perioadă orașul avea deja 12 școli, inclusiv 4 medii și 8 primare. La începutul secolului al XX-lea, a fost marcată o participare activă a cetățenilor orașului Soroca la construcția clădirilor publice din contul propriu. Cetățeanul de onoare, președintele Adunării Dumei Orășenești Fiodor Aleinikov a explicat în „scrisoarea oficială adresată primarului din Soroca, primită pe 7 iunie 1916, precum că la 21 iunie 1910 el a primit binecuvântarea episcopului eparhial să construiască o biserică lângă cimitirul creștin, și el F. A. Aleinikov a terminat construcția clădirii bisericii, iar pe lângă biserică s-au mai construit: — casa pentru paznic, cu un hambar și morgă, — școala bisericii, cu un apartament pentru învățător și dotările necesare, — o casă pentru preot, pe o parcelă atribuită din terenul orășenesc, cu dotările necesare, — vizavi de fațada bisericii, de-a lungul zonei cimitirului și a casei preotului, s-a construit un zid de piatră, în unele locuri cu plase din fier.” În același an 1916, această biserica a fost sfințită și deschisă ca biserica Sf. Teodor Stratilat, proiectată şi construită sub conducerea inginerului Koch Edmund Karlovici (în literatură până acum greşit este indicat Bolşacov Ivan — nota autorului).
Această biserică, cu stilul arhitectural specific între clădirile arhitecturii religioase ale Rusiei țariste din sec. XX, este construită în așa-numitul stil „neo-rus” — versiunea modernului rus sau Art Nouveau. Un alt model remarcabil și original al clădirii construită în anul 1911, în stilul Art Nouveau, a fost teatrul illusions al doamnei filistene Mainfeld Raina Gerşcovna (în literatura de până acum s-a scris greșit — teatrul domnului R.G. Maierfeld — notă autorului), amplasat la intersecţia străzilor Dubovaia și Bulivarnaia (acum str. Alexandru cel Bun — Mihai Eminescu). Acest stil este remarcat și pe o clădire din zidărie din cărămidă roșie de pe strada Dvoreanskaia (acum str. Independenței, 54). Potrivit raportului Consiliul Local al orașului Soroca pentru anul 1913, ultimul an înainte de Primul Război Mondial, populația era constituită din 17500 de oameni, în oraș fiind înregistrate 1467 clădiri. Numărul de lucrători din Primăria orașului era de 16 persoane, inclusiv primarul Nikolai Mihailovici Soltuz și arhitectul orașului — Carl Iosifovici Negruș. Din 1918 până în 1944 orașul Soroca făcea parte din Regatul Român, cu excepția perioadei din iulie 1940 până în iulie 1941, când a fost parte din URSS. Din 1920 două sate suburbane au fost incluse în componența orașului — Zastânca și Bujerovca, ca urmare populația orașului a ajuns până la 20 000 de persoane, cu o suprafață de 650 ha. În perioada situației economice dificile, după Primul Război Mondial, statul și societatea română au reacționat cu atenție și înțelepciune la problemele existente în Basarabia nou-unită la statul român.
În anii 1920 au fost publicate multe lucrări cu privire la aspectele economice și problemele Basarabiei. În toate obligatoriu se prezenta situația și analiza generală a situației, inclusiv și a orașului Soroca. La primul Congres al inginerilor români din 1921, inginerul Cincinat I. Sfințescu a făcut o analiză detaliată a orașelor basarabene în ceea ce privește abordarea problemelor de planificare și dezvoltare urbană. În special, el a spus că orașul Soroca nu are plan cadastral, iar ultimul plan a fost întocmit în 1886. Lungimea totală a străzilor era de 13 km. În oraș, în 1914 a fost începută, dar nu și finalizată construcția rețelelor de alimentare cu apă. Alimentarea cu energie electrică din contul a două centrale electrice avea capacitatea de a acoperi doar o mică parte a orașului, iar pentru iluminarea stradală erau folosite numai 26 felinare. Bugetul orașului în 1920 a fost de 800 000 de lei. Potrivit unei analize în monografie „Basarabia”, pregătită pentru Expoziția Jubiliară din 1925, populația orașului Soroca era de 22 450 de persoane, dintre care: români — 7 857, ruși — 2 694, evrei — 11 225, polonezi — 449, alte naționalități — 225. Orașul a devenit un important centru educațional și cultural. În afară de așa-numita școală normală (școala profesională reală) pentru băieți, mai funcționa un liceu pentru băieți și unul pentru fete, un liceu agrotehnic, o școală tehnică elementară, 10 școli primare și 5 grădinițe. În orașul Soroca și în satele Zastânca și Bujerovca au funcționat 5 biserici ortodoxe, o biserică catolică, o sinagogă și 17 case evreiești de cult. Tot aici funcționau 24 mici întreprinderi locale de nivel județean.
Citiți AICI începutul articolului
Vitalie Iaţiuc, sursa: Arta (2016)
