Cu mulți, foarte mulți ani în urmă, într-o poieniță dintr-o frumoasă pădure plină de animăluțe a apărut o pasăre. Această pasăre era deosebit de frumoasă, cu penele în toate culorile curcubeului și cu triluri angelice, cum nu se auziseră mai frumoase.
Glasul ei era atât de cristalin, încât până și vântul se oprea, pentru a strânge minunatele triluri, ca să le poarte mai apoi printre frunze și flori prin toată pădurea, cât mai departe în lume. Nimeni nu știa de unde a venit această pasăre și cât avea să rămână în acea poieniță, însă toate animăluțele din pădure o iubeau pentru că le încânta în fiecare zi cu cântecele ei fermecătoare. Frumoasa făptură și-a făcut cuib în mijlocul poieniței, în scorbura celui mai vechi copac.
Acolo își ducea ea traiul, cântând în fiecare zi, de dimineața până seara, strângând în jurul copacului o mulțime de animale venite de departe să o asculte. Animalele erau deosebit de încântate de trilurile păsării. Așa decurgea fiecare zi în pădurice, de când se instalase pasărea măiastră. Iarna tocmai trecuse și zilele cu soare erau tot mai dese, prilej de bucurie pentru întreaga pădure și de cântec pentru misterioasa pasăre. Însă, într-o zi, nimeni nu știe cum și când exact, animalele pădurii au găsit pasărea frumos colorată căzută lângă bătrânul copac, rănită, scoțând gemete de durere… gata să moară!
Speriate că s-ar putea întâmpla ce era mai rău, toate animăluțele au dat fuga la templul Zeiței Lunii, Eostre, rugându-se fiecare ca aceasta să facă o minune și să salveze măiastra pasăre. Eostre le-a auzit ruga și a coborât să vadă ce poate face și tare s-a mai întristat zeița! Dacă ar fi avut puteri tămăduitoare, ar fi vindecat-o pe loc.
A îngrijit această pasăre cum s-a priceput ea mai bine. În fiecare zi îi spăla rănile și îi dădea să mănânce din mâncarea zeilor. Și, minune, după un timp, pasărea a început să prindă puteri. Zeița s-a bucurat nespus. După alte câteva zile pasărea era complet refăcuta. Atunci zeița a luat-o și a aruncat-o spre cer, dar pasărea a căzut la picioarele zeiței, pentru că nu mai putea să zboare. Fusese salvată, dar o așteptau alte primejdii: animalele înfometate ale pădurii. Zeița a înțeles acest lucru și a transformat pasărea în iepuroaică. Nu mai putea zbura, în schimb se putea salva alergând foarte repede.
Iepuroaica și-a păstrat însă obiceiul de a face ouă. Și astfel, de atunci, în semn de mulțumire, în fiecare primăvară, când are loc echinocțiul, Iepurașul îi duce Zeiței Lunii un dar constând din ouăle sale pe care le pictează în culorile curcubeului. Și pentru că iepurașul este o ființă iubitoare, s-a gândit să împartă frumoasele sale ouă și alte daruri celor necăjiți și copiilor care au fost cuminți și care fac fapte bune… Astfel, în fiecare an Iepurașul vine cu mici cadouri pentru copii, lasă ouăle pe masa de Paște sau le ascunde în gradină printre flori, ori le așează frumos în cuiburile ce sunt pregătite special pentru el. Și fiindcă iubește copiii, Iepurașul aduce special pentru aceștia ouă din ciocolată și alte surprize, sperând că și în anul ce vine să fie la fel de cuminți.
Iepurașul anunță venirea vremurilor frumoase, calde, reînvierea naturii, aduce noroc, bucurie, bogăție și mesajul creștin al învierii lui Hristos.
SURSA: iola-povestiinternationale.blogspot.md
