Conform unui proiect de hotărâre, care urmează să fie discutat la ședința guvernului de mâine, 6 mai 2026, mai multe instituții din domeniul social vor fi desființate ca entități juridice și integrate în agențiile teritoriale, în cadrul unei reorganizări, prin fuziune, pregătite de executiv.
Acestui proces ar urma să fie supuse 25 de instituții publice prestatoare de servicii sociale, printre care se regăsesc „Casa Comunitară” Voloave, raionul Soroca; Centrul de prestare a serviciilor sociale, mun. Soroca; Centrul Comunitar Multifuncțional „Împreună”, satul Rublenița, raionul Soroca; Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Vârstnice Azilul „ACASĂ”, satul Bădiceni, raionul Soroca; Servicii de asistență pentru victimele violenței în familie, or. Drochia.
După aplicarea măsurii, instituțiile respective vor înceta să mai funcționeze ca persoane juridice distincte și vor fi integrate în agențiile teritoriale. Reorganizarea va fi realizată pe criterii teritoriale, fiecare agenție urmând să preia instituțiile din zona sa. Autoritățile susțin că măsura urmărește consolidarea sistemului de asistență socială și uniformizarea serviciilor.
Personalul instituțiilor absorbite urmează să fie transferat în cadrul agențiilor teritoriale. În cazurile în care transferul nu va fi posibil, vor avea loc disponibilizări, conform legislației muncii.














