Efectul SEPA: cum au economisit moldovenii 5 milioane de euro în doar patru luni

0
25

La patru luni de la aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), cetățenii și companiile au economisit aproape 5 milioane de euro la comisioanele bancare pentru transferuri în euro.

Potrivit datelor prezentate de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, în perioada octombrie 2025 – ianuarie 2026, șapte din zece plăți din și spre Moldova au fost realizate prin sistemul SEPA.

Republica Moldova a devenit parte a SEPA în octombrie 2025, ceea ce permite efectuarea transferurilor în euro în condiții similare celor din statele membre ale Uniunii Europene.

SEPA (Single Euro Payments Area – Zona Unică de Plăți în Euro) este un sistem care permite efectuarea transferurilor în euro între țările participante în aceleași condiții ca și plățile interne. Zona SEPA reunește în prezent 41 de țări europene, inclusiv toate statele membre ale Uniunii Europene, dar și alte state din Spațiul Economic European și din afara acestuia. Prin SEPA, transferurile în euro sunt procesate rapid, de regulă în maximum o zi lucrătoare, comisioanele sunt semnificativ reduse comparativ cu transferurile internaționale clasice, iar regulile și standardele bancare sunt armonizate.

Aderarea la SEPA înseamnă costuri mai mici pentru cetățeni și companii, inclusiv pentru remitențele trimise din diaspora, pentru plățile comerciale ale companiilor și pentru transferurile personale efectuate între Republica Moldova și țările europene.

Olga VÎRLAN, anticoruptie.md

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentSpirit competitiv și rezultate remarcabile la olimpiadele raionale 2026
Articolul următorANSP: Vaccinarea rămâne singura metodă eficientă de prevenire a rujeolei
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.