„Inima Nistrului”, un nou traseu de ciclism și drumeție

0
46

Un nou traseu de ciclism și drumeție – „Inima Nistrului” – a fost lansat cu sprijinul PNUD și al Guvernului Elveției, oferind cicliștilor și drumeților o experiență unică de 42 km de-a lungul râului Nistru.

Proiectul face parte dintr-o inițiativă de dezvoltare a infrastructurii turistice în regiune, având ca scop promovarea turismul sustenabil și dezvoltarea comunităților locale.

Traseul de ciclism cuprinde segmente care conectează localitățile Pohrebea, Doroțcaia, Pîrîta și Coșnița, fiind parcurs cu bicicleta în aproximativ 4 ore și 30 de minute, iar pe jos în aproximativ 10 ore și 30 de minute.

Ruta este accesibilă de primăvara până toamna, pe timp uscat, și poate fi parcursă în ambele sensuri.

Cicliștii și drumeții se pot bucura de priveliști spectaculoase ale insulelor și satelor din zonă, dar și de o bogată diversitate de specii de păsări, insecte și mamifere mici. Traseul este marcat corespunzător pe drumurile de țară și drumurile locale, unde se recomandă atenție sporită la trafic.

Itinerarul „Inima Nistrului” se integrează într-o rețea mai largă de trasee turistice din regiune, conectându-se cu traseul dinspre Vadul-lui-Vodă și cu cel spre Criuleni și Rezina.

Traseul de ciclism a fost dezvoltat de micro-clusterul turistic „Inima Nistrului”, creat în anul 2023 cu sprijinul Elveției și PNUD.

sursa: jurnalist.md


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentLocalitățile R. Moldova, tot mai interesate să-şi îmbunătăţească managementul deșeurilor
Articolul următorCum să desfundezi chiuveta rapid, folosind doar două ingrediente
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.