Localitățile R. Moldova, tot mai interesate să-şi îmbunătăţească managementul deșeurilor

0
8

Satele Republicii Moldova sunt tot mai interesate să-şi îmbunătăţească managementul deșeurilor. Din această lună, comuna Dărcăuți, din raionul Soroca, beneficiază de un serviciu ce asigură evacuarea centralizată a gunoiului. Localitatea a cumpărat 450 de tomberoane și un utilaj specializat. Achizițiile s-au făcut printr-un proiect finanțat din Fondul Național de Mediu.

Cei aproximativ 1.300 de locuitori din Dărcăuți erau obișnuiți să-și care singuri gunoiul la groapa de la marginea satului. Acum ei vor folosi tomberoanele de la porţi.

„Noi acasă am avut un loc unde îl adunăm și pe urmă soțul îl încărca cu mâinile și îl duceam la gunoiștea centralizată care este în sat și tot cu mâinile il descarcam mai ușor este să vină la poartă. Suntem în mare așteptare să ne aducă tomberoane la poartă, să ne ușureze și pe noi și satul să fie mai curat. Acest proiect este foarte bun, benefic pentru fiecare gospodărie în parte, pentru că este un ajutor pentru noi ca gospodari să sortăm fiecare deșeu care este adunat în gospodăria personală.”

Acest serviciu costă cinci lei pe lună, de fiecare locuitor, iar deșeurile vor fi evacuate o dată la două săptămâni.

ALIONA POSTOVIC asistent medical, comuna Dărcăuți: „Ne era foarte greu, trebuia să căutăm transport ca să ducem gunoiul, o să ne fie foarte ușor, va fi centralizat de strâns, se adună multe deșeuri de la proceduri.”

MARIANA STAVER administrator, grădinița din comuna Dărcăuți: „Până acum gunoiul se punea în ograda grădiniței, unde paznici cu sacii duceau. Centrul de Sănătate de făcea chiar observație. Acum ne bucurăm, e un proiect binevenit”.

Datorită acestui proiect, în valoare de 900 de mii de lei, au fost închise şi cinci gropi de gunoi neautorizate de la marginea satului.

OLEG ROZIMOVSCHI, primar, comuna Dărcăuți: „450 de tomberoane vor fi impartite la fiecare gopsodărie în parte și instituțiile publice din comună și va fi creat un serviciu centralizat de colectare a deșeurilor, care vor fi transportate la gunoiștea temporar autorizată din comună, pentru a deprinde locuitorii cu colectarea centralizată a deșeurilor, ca ulterior să mergem și la sortarea gunoiului”.

În raionul Soroca urmează să fie construită și o fabrică de prelucrare a deșeurilor. Strategia naţională prevede crearea a opt regiuni de managment al gunoaielor în Republica Moldova. Două dintre ele vor fi în nordul țării.

SERGIU LAZARENCU ministrul Mediului: „Ne propunem ca să implementăm și să începem construcția depozitelor începând cu 2026, fiecare gospodărie va beneficia de tomberoane și va putea selecta deșeurile în fracția umedă și reciclabilă. Totodată vor fi închise toate gunoiștele din acea zonă. Îndemn primarii să aplice la fondul de mediu ca să câștige proiecte privind gestionarea deșeurilor”.

În luna aprilie, Parlamentul a ratificat un grant de 5,4 milioane de, euro oferit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru implementarea proiectului “Deșeuri solide în Republica Moldova”.

sursa: tvrmoldova.md


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentSalvatorii trag un semnal de alarmă privind riscurile intoxicației cu dioxid de carbon în timpul fermentării vinului
Articolul următor„Inima Nistrului”, un nou traseu de ciclism și drumeție
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.