Ziua de 1 septembrie curent, a marcat o filă memorabilă în istoria Asociației Obștești „Femeia de Azi”, fiind constituită Adunarea Generală a asociației într-o nouă componență – doamne și domnișoare ambițioase, creative, dornice de a inspira și de a motiva alte femei, pentru a face lumea mai bună, prin propriile povești de succes și stabilirea noilor obiective pentru afirmarea femeii în societate.
Așa avea să înceapă această zi, cu femei pline de idei frumoase, care s-au adunat pentru a trasa noi obiective, fiind ghidate de fondatoarea ONG „Femeia de Azi”, Diana Russu, o tânără cu aspirații îndrăznețe, cu planuri frumoase de viitor, ce scot în evidență caracterul unei femei luptătoare pentru valori, dreptate și adevăr- calități ce o definesc cu desăvârșire, fiind de vocație juristă.
Revenită de ceva timp la baștină, Diana este ferm convinsă în idealurile și principiile sale de viață, după o lungă perioadă de muncă peste hotare, având un job important în una din cele mai prestigioase Companii din Marea Britanie, recunoscută la nivel internațional.
„Intenția de a deschide un ONG a fost o reacție spontană a unei injustiții, cu care m-am confruntat, când am revenit acasă, – mărturisește Diana Russu, într-un material video de excepție, realizat în cadrul unui proiect de talentatul expert în arta foto-video, Adrian Ciobanu. – Din păcate, femeile noastre nu sunt apreciate în comunitate. Atunci am decis că voi iniția o asociație, prin care mă voi strădui să contribui pozitiv la schimbarea comunității mele și să ajut acele femei, care au nevoie de acest ajutor. Cu atât mai mult, că venisem din Marea Britanie, cu un background destul de bogat în domeniul apărării drepturilor femeilor, pentru că am fost delegată voluntar din partea Union Women U.K. pentru anul 2024, în cadrul Comisiei privind Statutul Femeii în a 68-a ediție și am considerat necesar să aplic toate lecțiile învățate acolo aici la noi acasă, în raionul Drochia. Prima activitate am organizat-o aici în orașul Drochia pentru femei, și a fost un atelier work-shop „Să fii divergent – e absolut ok!”, prin care mi-am dorit să unesc întreaga comunitate, de diverse categorii sociale și diferite categorii de vârstă, pentru a aduce un nou suflu în gândirea noastră, anume în conceptul de a gândi divergent, ceea ce înseamnă a gândi diferit și a găsi mai multe soluții la o singură problemă cotidiană. Am organizat acest eveniment absolut voluntar, așa ca la început de cale, din propriile resurse. Fiecare din noi are o gândire autentică, fiecare din noi are o frică de a fi respins. Eu, prin aceste work shop-uri, mă strădui să scot omul la un alt nivel, ca el să se deschidă, să înceapă a spune lucrurilor pe nume, pentru că noi trebuie să spunem „nu” atunci când ne confruntăm cu o injustiție, să nu purtăm o viață întreagă acele răni lăsate în inimi, dar să vorbim despre problemele pe care le avem, să le spunem, iar vocea noastră să fie auzită. Îmi planific să organizez o Caravană de ateliere work shop, să merg în fiecare localitate din raion și chiar mai departe. Îmi propun să ajung și la Chișinău, am deja programat în agendă un atelier similar, apelând la prietenii, care au promis că vor contribui cu susținere în organizarea unui astfel de atelier, să găsesc oameni care gândesc diferit, pentru a-i invita în calitate de protagoniști în cadrul evenimentului. Am organizate deja două ediții și neapărat vom continua. În ce privește în general, activitatea ONG-ului „Femeia de Azi”, am planuri mărețe, pentru că obiectivele cu care am pornit această asociație obștească, este de a investi în femei, de a investi în calitatea lor, să le ajut să se dezvolte în plan politic, social, economic, să luptăm cu nedreptatea în privința femeii, cu discriminarea, cu violența, cu misoginismul și cu subestimarea femeii în societatea în care trăim. Urmează un proiect foarte frumos fotografic, care se va numi „The women*s world”. Pledez pentru drepturile femeilor, care vor să se afirme și în domeniile, ce sunt considerate oportune numai pentru bărbați și pot spune cu încredere, că femeile merită să fie acolo unde își doresc, pentru a fi tratate și respectate în orice domeniu, indiferent dacă este femeie ori bărbat, să fie apreciate ca specialiști, pentru a ieși la un nivel cu bărbații, în plan financiar, în plan politic, economic și social.”
În noua componență a ONG „Femeia de Azi” au depus semnăturile Doinița Stamati, șefa Bilbliotecii Publice Șuri, cu o experiență frumoasă în aplicarea proiectelor; Ala Bugai, licențiată în filologie, jurnalistă; Adriela Bejenari, o tânără activistă, elevă, cu experiență în proiecte pentru tineri și Adriana Clim, Clim Mortgage & Protection Adviser, din Diaspora UK.
Să fie de bun augur lansarea AO „Femeia de Azi”, în scopul nobil de a susține toate femeile și a le oferi noi oportunități de afirmare în societate în cea mai bună versiune!
Delia DUMITRESCU