Circa 150 de mii de familii vor primi vouchere pentru procurarea electrocasnicelor eficiente energetic

0
118

Aproximativ 150 de mii de familii vulnerabile din întreaga țară vor primi, în următorii trei ani, vouchere în valoare de până la șapte mii de lei pentru a-și înlocui electrocasnicele vechi cu altele noi și eficiente energetic, prin intermediul Programului de Vouchere pentru Electrocasnice, informează ministerul Energiei.

Potrivit sursei citate, voucherele vor acoperi până la 70% din costul echipamentelor electrocasnice și vor fi acordate consumatorilor înregistrați pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md. Consumatorii selectați din categoria de vulnerabilitate energetică extremă vor beneficia de vouchere în valoare de 7000 de lei, cei din categoria vulnerabilitate energetică foarte ridicată vor primi 6000 de lei, iar cei din categoria vulnerabilitate energetică ridicată – 5000 de lei.

„Prioritate li se va oferi familiilor cu mulți copii, familiilor cu persoane în etate și familiilor în componența cărora se regăsesc persoane cu nevoi speciale. Totodată, vor fi excluși din program gospodăriile care au beneficiat anterior de suport financiar pentru achiziționarea electrocasnicelor, cu excepția voucherelor pentru înlocuirea becurilor”, precizează ministerul.

Beneficiarii selectați vor fi informați prin intermediul cabinetului personal de pe platforma compensatii.gov.md, prin intermediul mesajelor SMS sau pe e-mail despre disponibilitatea voucherelor.

Bugetul pentru primele sesiuni de acordare a voucherelor constituie peste 54 milioane de lei.

sursa: moldova1.md


Articolul precedentLa Muzeul Național de Istorie va fi inaugurată expoziția „Războiul de aproape”. Include elemente de realitate virtuală
Articolul următor„Investim în profesori”: Gimnaziile Stoicani și Slobozia-Cremene se alătură programului de formare continuă / GALERIE FOTO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.