Veste bună pentru micii producători – guvernul a aprobat un Program de sprijin pentru micii producători. Acest program prevede că micii producători – întreprinderi cu o cifră de afaceri anuală de până la 5 milioane de lei și cu până la 9 angajați – vor primi finanțare nerambursabilă de cel mult 70% din valoarea proiectului investițional, dar nu mai mult de 500 de mii de lei. Contribuția beneficiarului va constitui minim 30% din suma proiectului.
La program pot participa micii producători ce activează de cel puțin 12 luni. De asemenea, sunt eligibile persoanele fizice care abia planifică înființarea unei afaceri, dacă pot demonstra activitatea pentru ultimul an și se înregistrează ca entitate antreprenorială în termen de o lună de la data aprobării proiectelor.