Crăciunul înseamnă, printre altele, și mese pline de bucate savuroase și deserturi. Pentru că obișnuim să consumăm mai mult decât porțiile normale de mâncare din timpul anului, trebuie să avem grijă să evităm situațiile neplăcute. În acest sens, medicii recomandă ca, după sărbători, să ținem o cură cu zeamă de varză murată.
Varza murată este singurul produs vegetal ce conține vitamina B12, cunoscută pentru foarte multe beneficii de-ale sale. Lăsând la o parte acest aspect, zeama de varză murată este perfectă pentru a elimina toxinele din organism și ajută la vitaminizarea sa. Acest lucru se întâmplă pentru că, în lichidul de la varza murată, „bâltesc” multe vitamine și antioxidanți.
Potrivit specialiștilor din domeniul sănătății, una dintre cele mai comune probleme semnalate în perioada sărbătorilor de iarnă este indigestia. Această afecțiune este declanșată din mai multe motive, printre care se numără și mâncatul rapid sau în cantități mari, consumul de alimente grase, alcool etc.
Unul dintre simptomele dezvoltate în cazul indigestiei este senzația de arsură la nivelul stomacului. Poate ți se va părea ciudat, însă o cură cu zeamă de varză murată poate să amelioreze arsurile gastrice, spun medicii. Experții recomandă să bem moare de varză timp de șapte zile la rând, pentru a ne simți mai bine după sărbători.
De ce să bei zeamă de varză murată pentru o săptămână
Mai mult decât atât, moarea de varză poate să prevină constipația și uşurează tranzitul intestinal, potrivit medicilor. O cură de șapte zile cu zeamă de la varzamurată, băută în fiecare dimineață, te va ajuta să te simți în formă după consumul ridicat de mâncăruri și deserturi în zilele de Crăciun.
Deși, potrivit tradițiilor și obiceiurilor, în Ajunul Crăciunului nu se bea nici rachiu, nici vin roșu, mulți români au început să consume deja băuturi alcoolice. Zeama de la varză murată te poate ajuta să scapi de mahmureală, dacă bei mult. Este secretul transmis chiar din generații trecute tinerilor. O cană de moare de varză, după petrecere, poate face minuni!
Chiar dacă ne place să petrecem și să ne bucurăm de momentele petrecute împreună în familie, specialiștii ne amintesc că echilibrul este, de multe ori, cheia pentru o alimentație sănătoasă. De Crăciun, să încercăm să mâncăm moderat, recomandă specialiștii din domeniul sănătății.